PUNCT OCHIT
POLITICA
ALDE DOLJ: APEL LA DECENȚĂ ȘI RESPONSABILITATE PARLAMENTARĂ

Ion Cupă, președinte ALDE Dolj: ”Îi invit pe toți colegii mei parlamentari, indiferent de culoarea lor politică, la respectarea Codului de conduită pe care l-am adoptat prin vot chiar acum două luni” Degradarea dialogului parlamentar nu face decât să creeze…

Ion Cupă, președinte ALDE Dolj: ”Îi invit pe toți colegii mei parlamentari, indiferent de culoarea lor politică, la respectarea Codului de conduită pe care l-am adoptat prin vot chiar acum două luni”

Degradarea dialogului parlamentar nu face decât să creeze obstacole suplimentare în dezbaterea și adoptarea unor legi sau pachete de legi. Transferarea unor tensiuni din stradă în interiorul parlamentului nu ajută la derularea unui proces legislativ coerent și eficient. E important să ținem cont de cererile legitime ale protestelor stradale, dar legile se fac în Parlament și se adoptă cu majoritățile parlamentare prevăzute în regulamente și în Constituție.

Toți reprezentanții aleși de către cetățeni avem datoria să onorăm iar nu să dezonorăm votul pe care ni l-au încredințat românii.

Putem avea (și e democratic să avem) puncte de vedere diferite asupra unei prevederi sau alteia dintr-o lege dar asta nu înseamnă transformarea unei dezbateri legislative într-un război cu accente patetice, comice și uneori penibile.

Am votat cu toții acum două luni un Cod de Conduită Parlamentară (din păcate și acela contestat). Cred că ar fi necesar să recitim -mai cu seamă în aceste zile- prevederile acestui Cod care prevede faptul că ”senatorii şi deputaţi sunt independenţi în exercitarea mandatului de orice entitate fizică sau juridică”.

În Cod se precizează clar că ”Deputaţii şi senatorii trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită şi ţinută solemnitatea şedinţelor parlamentare şi bunul mers al activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor parlamentare… În exercitarea mandatului lor, deputaţii şi senatorii trebuie să dea dovadă de imparţialitate, luând în considerare interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă”.

Solicit colegilor mei să ne respectăm cu toții funcția de ”demnitate publică” și să dăm conținut de facto  titulaturii de jure. –precizează deputatul Ion Cupă, președinte ALDE Dolj, vicepreședinte național al ALDE.

About the author

Related Posts

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *