PUNCT OCHIT
PUNCT OCHIT
ARC dă start la propuneri de mari craioveni

Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC) dă startul etapei de propuneri din cadrul campaniei „10 mari craioveni”. Până la data de 15 iunie, pe site-ul asociației, www.actiuneacraiova.ro, pe pagina dedicată proiectului, www.actiuneacraiova.ro/10-mari-craioveni/, puteți propune prin completarea unui formular o personalitate pe…

Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC) dă startul etapei de propuneri din cadrul campaniei „10 mari craioveni”.

Până la data de 15 iunie, pe site-ul asociației, www.actiuneacraiova.ro, pe pagina dedicată proiectului, www.actiuneacraiova.ro/10-mari-craioveni/, puteți propune prin completarea unui formular o personalitate pe care o considerați emblematică pentru istoria orașului.  Se va organiza apoi o etapă de vot, iar cele mai populare 10 personalități vor fi prezentate în cadrul unei gale de închidere în preajma Centenarului Marii Uniri.

„10 mari craioveni” constă într-o serie de activități care au ca scop promovarea valorilor locale în contextul mai larg al aniversării istorice a Centenarului Marii Uniri. Pe lângă platforma online destinată publicului larg, unde toți craiovenii pot propune și, ulterior, vota personalități reprezentative pentru istoria orașului, în baza unui parteneriat cu cinci colegii naționale, echipe de elevi coordonate de profesori de istorie vor desfășura mai multe acțiuni împreună cu ARC pe această temă. Printre acestea se numără un eveniment cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu România (27 martie), tipărirea unei lucrări comune conținând o selecție academică a 10 mari craioveni, cât și prezentarea eseurilor fiecărei echipe de elevi într-o competiție de tip dezbatere. Prin proiectul „10 mari craioveni” ne dorim să aducem în atenția dumneavoastră acele personalităţi ale istoriei şi culturii locale, naţionale sau universale care, prin originea lor, activitatea sau moştenirea culturală pe care au lăsat-o, şi-au legat numele de Craiova. Scopul proiectului îl constituie valorificarea spiritualității craiovene, fiind o modalitate prin care se urmărește prezentarea orașului, dar și revitalizarea spiritului local și conștientizarea craiovenilor cu privire la rolul și locul Craiovei pe harta culturii.

 „10 mari craioveni” este un proiect deschis tuturor celor care doresc să se implice, atât instituțiilor de cultură, asociațiilor neguvernamentale, cât mai ales craiovenilor. Asociația pentru Renașterea Craiovei readuce, astfel, în atenția cetățenilor exemple de urmat, într-o perioadă în care Craiova are nevoie de oameni de valoare pentru a-și recâștiga locul printre mai importante orașe ale României.

 

0 Shares

About the author

Related Posts

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *