PUNCT OCHIT
PUNCT OCHIT
„Marin Sorescu – de la Ecuatori la Poli”, mai mult decât un spectacol de poezie, miercuri 28 februarie, de la ora 18,oo

„Cum ar fi fost dacă ar fi trăit încă? Ar fi împlinit, anul acesta, 82 de ani și l-am fi sărbătorit la Teatrul Național care îi poartă numele, Academia Română ar fi convocat o sesiune extraordinară, Președinția i-ar fi trimis…

„Cum ar fi fost dacă ar fi trăit încă? Ar fi împlinit, anul acesta, 82 de ani și l-am fi sărbătorit la Teatrul Național care îi poartă numele, Academia Română ar fi convocat o sesiune extraordinară, Președinția i-ar fi trimis un coș de flori, Academia suedeză i-ar fi conferit de mult Nobelul, televiziunile ar fi spus prostii, iar poeții mai tineri ar fi fost împărțiți în tabere extremiste: unii l-ar fi recunoscut drept precursor, alții l-ar fi atacat ca „expirat”. 

Odată acest mic scenariu distopic încheiat, Teatrul Național „Marin Sorescu” are plăcerea să vă invite la spectacolul de poezie „Marin Sorescu – de la Ecuatori la Poli”, în interpretarea actorilor Anca Dinu, Haricleea Nicolau, Petronela Zurba, Gabriela Baciu, Angel Rababoc, Nicolae Vicol. Spectacolul va avea loc la sala „Ion D. Sîrbu”, miercuri 28 februarie, de la ora 18,oo. Poemele, selectate de Nicolae Coande, fac parte din volumele de versuri „Ecuatorul și polii”, „Tușiți”, „La Lilieci”, „Poezii alese de cenzură” și vor fi gardate de două scrisori din volumul „Marin Sorescu în scrisori de familie” (Ed. Autograf MJM, 2008), îngrijit de fratele poetului, dl George Sorescu”, anunță TNC.

**Intrare la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile și se face cu rezervare la Agenția teatrală.

0 Shares

About the author

Related Posts

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *