duminică, 17 decembrie 2017

MULȚESCU: Cei de la FCSB sunt inflamați. De aici și până la declarații de genul că pun jucătorii să le rupă picioarele lui Ivan și Băluță dacă vor fi pe teren e cale lungă

„Ne așteaptă două meciuri foarte grele, cele mai importante din acest sezon. Meciul cu FCSB se dispută într-un context încins, ne dorim să jucăm cât mai bine și să obținem punct sau puncte. Față de partida precedentă revin Băluță, Kelic și Briceag, fapt care ne conferă posibilitatea de a alinia un prim 11 competitiv.

La fel de important, dacă nu mai important este meciul de Cupă, cu Voluntari. Nu vă ascund că ne dorim să câtigăm un trofeu. A devenit mai greu după meciul tur, în care am fost învinși, dar și pe fondul unor greșeli de arbitraj – pentru că am avut penalty clar la Jazvic și, cel puțin, într-o situație clară de gol am fost opriți pentru un ofsaid arătat eronat. Avem probleme pe banda stângă, întrucât Briceag și Bancu sunt suspendați pentru returul cu FC Voluntari, iar Bucurică s-a accidentat. Încă sper ca el să fie apt la ora jocului.

Întotdeauna când am făcut strategia pentru jocuri am ținut cont de spiritul Universității Craiova.
Sunt îngrijorat de un meci tare al celor de la FCSB. Între cele două echipe există o rivalitate, iar acum ei sunt inflamați, sunt în situația de a pierde titlul, sunt nervoși. Dar de aici și până la declarații de genul că pun jucătorii să le rupă picioarele lui Ivan și Băluță dacă vor fi pe teren e cale lungă. Eu antrenez fotbalul, tehnica, nu mă pricep să antrenez agresivitatea. Nu am spus niciodată unui elev de-al meu să lovească un adversar.

Cei de la FCSB au câștigat două meciuri în fieful nostru, după greșeli mari de arbitraj și nu s-a întâmplat nimic, au plecat liniștiți de la stadion. Noi ne bazăm pe Academie, așa a fost dintotdeauna la Craiova. Steaua a investit, a luat jucători cu toptanul. Sunt strategii diferite. Spre exemplu, chiar dacă aveam lotul complet în tur l-am debutat pe Screciu, pentru că s-a impus,iar valoarea nu așteaptă trecerea anilor. Cu Manea, Screciu și Markovic în teren am câștigat pe terenul celor de la Viitorul și nimeni nu s-a lamentat, nimeni nu ne-a felicitat. În momentul în care am bătut la Viitorul, FCSB a urcat pe locul 1″.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *