miercuri, 25 aprilie 2018

PROTEST. Salariile medicilor au crescut, de ce sunt nemulțumiți sindicaliștii?

Sindicatul Promedica, condus de doctorul Eleonor Cârstoiu, spune că principalele nemulțumiri ale salariaților sunt legate de regulamentul de sporuri și modul de plata al gărzilor. 

 

„Aplicarea legii salarizării 153/2017, completată de regulamentul de sporuri, nu a adus liniștea și înțelegerea mult așteptate. Deși salariile medicilor au crescut, regulamentul de sporuri și modul de plata al gărzilor au creat două mari probleme. Referitor la plata gărzilor, decizia ca tariful orar practicat pe tot anul 2018 să fie cel din luna ianuarie a acestui an, una arbitrară și contrară prevederilor legale, pune medicii în față a două situații posibile. Prima este aceea că în termenul legal se prezintă demisia din contractul individual de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor și medicul va efectua doar cele 18 ore de gardă care fac parte din norma legală de lucru. În cea de-a doua situație, medicul va continua să efectueze gărzile și va acționa în instanță pentru câștigarea drepturilor bănești cuvenite. Considerăm că activitatea din gărzile care acoperă urgențele medicale și chirurgicale este de maximă importanță pentru cetățeni și că efortul diriguitorilor sistemului public de sănătate ar fi trebuit să se concentreze aici în ultimii 20 de ani. În această perioadă s-au făcut eforturi doar pentru aducerea pacientului în stare stabilă până la spital, activitatea medicală din interiorul spitalului pentru pacientul urgență medico-chirugicală nesuferind modificări organizatorice în nici un fel (în continuare este asimilată cu asigurarea activității medicale pe secție).

Aplicarea regulamentului de sporuri s-a făcut inegal la nivelul țării, ducând la apariția situațiilor în care medici din aceeași specialitate să câștige mai bine în spitalele de rang inferior. Plaja sporurilor de la 5% la 85% a făcut ca diferențele de venit dintre specialități să cunoască o amplitudine care nu este regăsită în nici o țară europeană. Această situație a dus la apariția de tensiuni între membrii aceleiași profesii, lucru inacceptabil inclusiv de codurile deontologice, toate având repercusiuni asupra calității actului medical. Neincluderea farmaciștilor, biologilor, chimiștilor și fizicienilor la mărirea salarială din 1 martie, coroborată cu aplicarea noului regulament de sporuri, a dus la situații în care veniturile acestora au scăzut sub cele din anul 2017 (situație semnalată de noi încă de la apariția proiectului de lege) și în multe cazuri sub nivelul veniturilor pesonalului cu pregătire medie. Din păcate, vocea lor nu a fost ascultată, iar azi se văd nevoiți să protesteze public pentru drepturile lor.

Măsura de creștere a veniturilor medicilor a avut ca scop încetinirea ritmului cu care medicii părăsesc țara. Din păcate, apar și măsuri care blochează posibilitatea lor de a rămâne, așa cum este și proaspăta lege prin care pensionarea pentru medici se va face la 67 de ani și doar la cerere la 65 de ani. S-a spus că se dorește acoperirea deficitului în zonele slab populate de medici, însă considerăm că realitatea va dovedi că se va aplica în special în spitalele universitare și în cele județene de urgență. În continuare, mecanismul prin care tinerii medici pot accede la un loc de muncă în sistemul public este greoi și de cele mai multe ori arbitrar.

S-a dorit, de asemenea, ca prin această măsură să scadă și să dispară și fenomenul plăților informale din spitale. Credem că pentru realizare acestui lucru nu este suficientă doar creșterea de venituri, ci este necesară și o campanie de informare a cetățenilor prin care să se preîntâmpine apariția acestor fapte. Considerăm că aplicarea acestei legi, în această formă, fără a i se mai aduce modificări, fără a fi completată și de alte măsuri (normarea activităților personalului medical, legea profesiilor medicale, refacerea piramidei profesionale, legea malpraxisului – reglarea relațiilor prestator de servicii medicale-medic-pacient, reorganizarea activității de pregătire profesională: rezidențiatul, regătirea medicală continuă, reorganizarea sistemului public de sănătate și dotarea corespunzătoare) nu va avea efectele scontate nici asupra personalului medical, nici asupra calității actului medical”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *