sâmbătă, 22 iulie 2017

SURSE: Toata conducerea fostului PNL Dolj din 2012, audiată la DNA

Ceea ce a apărut în urmă cu câteva zile pe facebook, s-a confirmat miercuri: procurorii anticorupție au deschis un dosar privind  modul de finanțare a campaniei electorale de la alegerile locale din 2012 la nivelul vechiului PNL Dolj. Mai exact, susțin surse politice, procurorii verifică dacă s-au dat bani la PNL Dolj în campanie cu promisiunea obținerii unor funcții la nivelul administrație publice locale. Aceleași surse au declart pentru PUNCT OCHIT că există un denunț la dosar și că procurorii anticorupție ar deține și anumite înregistraări din perioada aceea. Printre primii care au dat declarații s-au aflat Viorel Ciuciulete și Petre Pantalia. Ultimul din urmă a declarat pentru PUNCT OCHIT că a fost citat în calitate de martor și că dosarul ar fi fost deschis pe numele fostului președinte al PNL Dolj, Mihai Voicu. PUNCT OCHIT a discutat cu mai mulți membri PNL din acea perioadă, aceștia confirmând că au fost citați la DNA Craiova. Mai mult, unul dintre ei a declarat că întreaga conducere din perioada aceea a PNL Dolj urmează să dea cu subsemnatu la DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *