
Marți, la Craiova, a fost semnat contractul de finanțare, de aproximativ jumătate de miliard de euro, pentru aducțiunea firului II Isvarna
Municipiul Craiova, șase localități din Dolj și nouă din Gorj vor avea apă de Isvarna la robinet, iar peste 20 de localități din Dolj vor beneficia de lucrări la rețelele de apă și canalizare. Este rezultatul eforturilor unite ale Companiei de Apă Oltenia, Guvernului României, Consiliului Județean Dolj, Consiliului Județean Gorj, Primăriei Craiova și Parlamentului României, pentru ca Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Dolj să poată fi pus în aplicare, după cum a declarat deputatul PSD de Dolj, Lia Olguța Vasilescu.
„S-a semnat, la Craiova, contractul de finanțare pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Dolj, de către ministrul Eugen Teodorovici. După stadionul de fotbal și spitalul municipal, acesta este al treilea proiect de importanță majoră pe care l-am lansat în calitate de primar și are o valoare de aproape o jumătate de miliard de euro. În afara faptului că orașul Craiova și alte 22 de localități doljene vor avea fonduri pentru finalizarea rețelelor de apă și canalizare, cetățenii orașului vor putea beneficia de apă plată de izvor la robinet, din sursa Isvarna”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.
La nivelul municipiului Craiova, investiția care implică atât aducțiunea firului II Isvarna, cât și lucrările de apă și canalizare se ridică la peste 220 de milioane de euro. În total, întregul contract are o valoare de peste 440 de milioane de euro, ceea ce îl face să fie unul dintre cele mai valoroase proiecte din Europa, finanțate pe fonduri europene.
„Proiectul a necesitat un efort susținut pentru a putea fi semnat, nu doar din partea angajaților Companiei de Apă Oltenia, ci și din partea factorilor de decizie (Guvern, Consiliul Județean Dolj, Consiliul Județean Gorj, Primăria Craiova, Parlamentul României), fiind necesară modificarea legislației și multiple hotărâri de guvern sau ale administrației locale. Dar… în sfârșit, intrăm în linie dreaptă”, a mai precizat Lia Olguța Vasilescu.
Localitățile din Dolj care vor fi alimentate prin firul II Isvarna sunt municipiul Craiova, comunele Brădești, Coțofenii din Față, Almăj, Ișalnița, Şimnicu de Sus și orașul Filiași. În Gorj, localitățile ce vor primi apă de Isvarna prin aducțiunea II sunt orașul Rovinari, comunele Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana, Țânțăreni și Bâlteni.
Aria întregului proiect, la nivelul județului Dolj, cuprinde Craiova, Cârcea, Malu Mare, Breasta, Bucovăț, Ghercești, Mischii, Pielești, Șimnicu de Sus, Ișalnita, Coțofenii din Dos, Calafat, Maglavit, Băilești, Poiana Mare, Piscu Vechi, Rastu Nou, Cerăt, Bechet, Ostroveni, Călărași, Dăbuleni și Plenița, ceea ce înseamnă că aproximativ 60 de procente din populația județului urmează să beneficieze de acest proiect important.