19 aprilie 2024
0 0
Read Time:1 Minute, 14 Second

Testarea rămâne o problemă majoră la nivelul întregii țări. Situația este la fel la proastă și în Dolj, unde de la începutul epidemiei și până acum nu s-au efectuat decât 1005 teste. Dacă la început nu existau aparate astfel că testarea mergea destul de greoi, ulterior, deși capacitatea a crescut considerabil, din cauza algoritmului, numărul persoanelor verificate a rămas la fel de mic. Săptămăna aceasta s-a schimbat algoritmul de testare astfel că s-a înregistrat și un mic record: 260 de teste.

„La nivelul judeţului Dolj s-au efectuat până acum 1.005 teste, iar în ultima săptămână au fost 260 de teste, ceva mai mult decât de obicei, pentru că s-au mai relaxat criteriile de testare. La nivelul fiecărei perioade testările s-au efectuat în funcţie de metodologia din momentul respectiv”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, dr.Valeria Andreescu.

În ultima săptămână a fost testat personalul care intră în toate centrele medico-sociale din judeţ, pacienţii oncologici şi cei dializaţi. Capacitatea de testare la nivelul judeţului este de 200 de teste la Centrul de Genetică şi 250 la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ din Craiova.

Până acum în judeţul Dolj au fost înregistrare 66 de cazuri de COVID-19. Potrivit Prefecturii Dolj, în judeţ sunt în acest moment 540 de persoane izolate voluntar la domiciliu, 367 de persoane în carantină, 1.698 de persoane au ieşit din carantină, iar alte 12.788 au ieşit din izolare voluntară la domiciliu.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares