
UPDATE. Joi, 19martie
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire, astfel: 4 la Suceava, 3 la București, 2 la Cluj, 2 la Bistrița Năsăud, 2 la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța.
Starea generală de sănătate a pacienților este bună. La ATI, în acest moment sunt internați 6 pacienți, din care unul în stare gravă la Craiova (pacient cu boli pre-existente).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973 de teste. Dintre acestea, 4.696 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
UPDATE. A patra persoană din județul Dolj al cărei test a ieșit pozitiv a intrat în țară pe 11.03.2020 și a fost plasată în carantină în momentul sosirii, informează Prefectura Dolj.
„Astăzi 18.03.2020 ora 18.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 1.429 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 167 de persoane se află în carantină, iar 10 persoane confirmate cu COVID-19 sunt internate la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova, fiind asimptomatice. Menționăm faptul că din cele 10 persoane internate la Spitalul „Victor Babeș” Craiova, 4 sunt din județul Dolj, două din județul Vâlcea, două – Mehedinți, două – județul Olt. A patra persoană din județul Dolj al cărei test a ieșit pozitiv a intrat în țară pe 11.03.2020 și a fost plasată în carantină în momentul sosirii. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19”, informează Prefectura Dolj.
Update, 18.03.2020 ora 10.00
UPDATE. 17.03.2016
Situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 647 de persoane sunt izolate voluntar, 149 se află în carantină, trei persoane confirmate se află internate la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova. La nivel național sunt 184 de cazuri confirmate.
Update, 16 martie
„Astăzi, 16.03.2020 ora 8.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 474 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 149 de persoane se află în carantină iar 3 persoane din judetul Dolj confirmate cu coronavirus sunt internate la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19”, informează Prefectura Dolj.