Motivarea judecătorului care a anulat hotărârea CCR privind alegerile din decembrie 2024

Judecătorul din Ploiești a interpretat Hotărârea Curții Constituționale ca fiind un act administrativ cu caracter normativ astfel căzând sub incidența legii contenciosului administrativ.

Curtea reţine că, din interpretarea sistematică şi teleologică a prevederilor art. 147 alin.
(4) din Constituţia României, prin coroborare cu celelalte alineate ale aceluiaşi articol şi cu
dispoziţiile art. 146 lit a)-d) din Legea fundamentală, rezultă că instanţa de contencios constituţional emite decizii general obligatorii, care au putere numai pentru viitor, în cazurile în care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale, asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului şi asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. De asemenea, este de observat şi locul în care este plasat alineatul (4) al art. 147 din Constituţie, respectiv după alineatele (1)-(3), care se referă la încetarea efectelor dispoziţiilor din legile și ordonanțele în vigoare, a celor din regulamente, precum şi ale tratatului sau acordului internațional constatate ca fiind neconstituţionale, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu prevederile Legii fundamentale, instanţa de contencios constituţional pronunţă decizii general obligatorii și care au putere numai pentru viitor doar în aceste cazuri, iar nu în exercitarea tuturor atribuţiilor prevăzute de art. 146 din Constituţie. La rândul său, legea organică a Curţii Constituţionale, respectiv Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 11 alin. (1), face distincţie între cazurile în care Curtea Constituțională pronunță decizii, hotărâri și emite avize, astfel că şi din aceste dispoziţii ale legii organice, rezultă instanţa de contencios constituţional nu pronunţă decizii general obligatorii în exercitarea tuturor atribuţiilor prevăzute de
Constituţie şi de legea sa organică. În prezenta cauză, Curtea constată că actul contestat este reprezentat de Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024 privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024, publicată în Monitorul Oficial nr.1231 din
06.12.2024, această hotărâre fiind emisă de Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiei prevăzută de art. 146 lit f) din Constituţie, conform căruia Curtea Constituţională „f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului;”. În exercitarea acestei atribuţii, în concordanţă cu prevederile Constituţiei României mai sus menţionate şi ale art. 11 alin. (1) pct. B, lit a) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu pronunţă decizii general obligatorii, ci pronunţă hotărâri, actul contestat în prezenta cauză purtând denumirea de „hotărâre”. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „(1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.”

Având în vedere principiul ierarhiei actelor normative reglementat prin aceste prevederi, Curtea reţine că, deşi conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 „Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”, caracterul general obligatoriu nu poate fi atribuit şi hotărârilor Curţii Constituţionale, astfel că prevalează dispoziţiile din Legea fundamentală mai sus menţionate, care atribuie caracter general obligatoriu doar deciziilor Curţii Constituţionale, nu şi hotărârilor emise de instanţa de contencios constituţional. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice. În prezenta cauză, Curtea reţine că Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024 a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că aceasta reprezintă un act administrativ cu caracter normativ. Cu privire la calificarea actului administrativ menţionat ca fiind unul normativ, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 12/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 30.09.2021, „(…) în procesul de încadrare a unui act administrativ în una dintre cele două categorii, încadrarea realizându-se prin examinarea integrală a conţinutului său, nu prin „decuparea” unor dispoziţii din acest conţinut de natură a-i afecta caracterul unitar, esenţiale sunt efectele juridice pe care le
produce, natura măsurilor dispuse, iar nu forma sau denumirea; actele administrative cu caracter normativ conţin dispoziţii cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane. Pe de altă parte, actul cu caracter normativ are un obiect stabilit iniţial, fără a lua în considerare destinatarii, norma fiind destinată unui anumit câmp de aplicare, în timp ce în cazul actului individual acesta nu poate fi conceput în lipsa destinatarului său identificat de la început, astfel că acest destinatar dobândeşte o situaţie particulară.”

https://punctochit.info/wp-content/uploads/2025/04/sentinta-CA-Ploiesti_250425_141611-Copy.pdf