Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat Parlamentului Programul de lucru al Preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. Cu acest prilej, a fost adoptată şi Declaraţia Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Doamna premier Viorica Dăncilă a subliniat că preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România reprezintă cel mai important proiect de ţară, după aderarea noastră la UE, subliniind că ţara noastră este pregătită pentru asumarea şi exercitarea acestei responsabilităţi majore.

Este extrem de important ca toţi parlamentarii să dea dovadă de maximă responsabilitate în acest moment extrem de important pentru România şi să demonstreze un comportament politic pozitiv şi ireproşabil. Indiferent de apartenenţa politică, trebuie să avem o minimă decenţă şi reţinere în limbajul politic, precum şi în mesajele pe care le transmitem populaţiei, deoarece orice fel de derapaje ar putea afecta imaginea României, ca ţară ce deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Avem nevoie de unitate şi solidaritate pentru a demonstra întregii Europe că românii merită să aibă aceleaşi drepturi şi libertăţi ca toţi ceilalţi europeni, să fie respectaţi şi, nicidecum consideraţi cetăţeni de rang inferior.

Aceste şase luni în care România va deţine Preşedinţia Consiliului UE constituie şi un test de maturitate a noastră, a tuturor, atât a clasei politice, cât şi a administraţiei publice centrale. De acest comportament adecvat în spirit european depinde foarte mult modul în care România va fi privită în viitorul apropiat, mai ales după ce vom finaliza, spun eu cu succes, mandatul de la conducerea Consiliului UE. De aceea, avem nevoie în această perioadă de acţiuni pozitive, de promovare a patrimoniului uman şi natural al ţării noastre, de a arăta lumii întregi că democraţia românească este funcţională şi capabilă să ducă Europa spre echilibru, consens şi solidaritate, într-o perioadă delicată pentru spaţiul european de vest.

Motto-ul preşedinţiei României va fi „Coeziunea ca valoare comună europeană”, iar programul definitivat de Guvern prevede acţiuni concrete pentru susţinerea şi consolidarea conceptului de coeziune, care stă la baza întregii arhitecturi europene. România va milita în scopul reducerii diferenţelor de dezvoltare, pentru accesul egal la beneficii, pentru înlăturarea factorilor care generează separări sau ierarhizări între statele membre. Unul dintre obiectivele primordiale este cel de a depăşi abordările separatiste, respectiv aşa-numitele diferenţe dintre vechile şi mai noile state membre ale Uniunii. Europa unită are imperioasă nevoie de renunţarea la liniile de demarcaţie şi corectarea dezechilibrelor de dezvoltare existente, pentru a-şi putea pune în aplicare valorile şi dezideratele comune.

Consider că toate instituţiile angrenate în Programul României pentru preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene trebuie să funcţioneze la cel mai înalt nivel, pentru ca perioada celor şase luni să reprezinte un succes major al ţării noastre, fapt ce ne va spori credibilitatea şi vizibilitatea ca ţară europeană în progres.

Îmi doresc ca şi europarlamentarii care ne reprezintă la Bruxelles să pună pe primul plan interesele României, să fie uniţi şi pozitivi, să nu mai denigreze şi să nu mai voteze împotriva propriei ţări, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat în dese rânduri.

Aşadar, Guvernul a pregătit aşa cum se cuvine toate detaliile necesare pentru ca Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene să fie o reuşită deplină pentru România, iar la sfârşitul acestei misiuni ţara noastră să fie mult mai atractivă în plan internaţional.

Alexandra Presură, deputat PSD de Dolj