
România a avut anul trecut unul dintre cei mai buni ani agricoli din istorie, fapt ce a contribuit esenţial atât la creşterea economică generală, cât şi la majorarea procentului ratei de absorbţie a fondurilor europene.
Edificator este faptul că, în ultimii doi ani, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a reuşit o sumă de 8 miliarde euro la capitolul absorbţia fondurilor europene pentru agricultură, în 2017 fiind plăţi efectuate de 3,33 miliarde euro, iar anul trecut de 4,66 miliarde euro.Mai mult, încă din primele zile ale acestui an, România a primit de la Comisia Europeană 807,5 milioane de euro, fonduri acordate fermierilor din Fondul european de garantare agricolă, iar peste aproximativ două săptămâni agricultorii români vor mai primi încă 452 milioane de euro, ca subvenţii din partea Uniunii Europene.Măsurile luate în conformitate cu Programul de guvernare, precum şi actul de legiferare asigurat de majoritatea parlamentară PSD, au permis României să aibă în 2018 producţii agricole record, şi să redevină o ţară importantă în Europa în ceea ce priveşte producţia de cereale. După o lungă perioadă de stagnare, anul trecut s-au implementat decizii pozitive în acest domeniu, cele mai importante fiind acordarea la timp a subvenţiilor, aplicarea de noi tehnologii, creşterea considerabilă a suprafeţelor irigate şi activităţile de protecţie antigrindină.Toate acestea au avut drept consecinţă obţinerea unor recolte net superioare în 2018, chiar dacă ne-am confruntat cu o vreme capricioasă la nivel naţional. Astfel, s-a obţinut o recoltă de cereale de peste 31,8 milioane tone, aceasta fiind cea mai mare producţie din istoria ţării, ceea ce ne-a situat pe locul trei în Uniunea Europeană. La porumb şi la floarea soarelui am obţinut cea mai mare producţie din Uniunea Europeană, iar la grâu ne-am clasat pe locul patru. De asemenea, recolta de cereale păioase din vară a depăşit 12 milioane tone, iar procente foarte bune s-au realizat şi la struguri, fructe, tutun şi soia.Aceste realizări sunt date certe, confirmate de EUROSTAT, Oficiul European de Statistică al Comisiei Europene şi, în consecinţă, sunt de necontestat, iar orice comentarii rău-voitoare pe această temă din partea opoziţiei sunt doar vorbe goale.PSD se va ţine de cuvânt, iar măsurile luate pe parcursul anului trecut vor fi continuate şi în acest an, astfel încât fiecare punct realizat să însemne un plus în viaţa oamenilor şi o mai mare bunăstare pentru toţi românii.