Candidatul ALDE la Primăria Craiovei, Anișoara Stănculescu, a primit încurajări de la fostul primar Antonie Solomon. Cei doi s-au întîlnit întâmplător în Piața Centrală. „M-am întâlnit azi în Piața centrală cu mulți craioveni care m-au încurajat și mi-au promis susținerea lor la alegerile care vor avea loc peste 10 zile. Le mulțumesc tuturor. Mulțumesc și fostului primar, Antonie Solomon, pentru exprimarea publică, între oamenii din Piață, a sprijinului pentru candidatura mea”, a scris Anișoara Stănculescu pe facebook.