
Deși președintele PNL Dolj, Marian Jean Marinescu, vorbea de necesitatea unei autostrăzi care să lege Oltenia de vestul țării, în programul de guvernare al PNL, capitolul transport rutier, nu se face vorbire de așa ceva.
„Dezvoltarea infrastructurii rutiere este pentru România un obiectiv prioritar. Partidul Naţional Liberal susține necesitatea racordării României la principalele coridoare din rețeaua TEN-T Core, respectiv Nădlac – Arad – Sibiu – Pitești – București – Constanța și Oradea – Campia Turzii – Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Această racordare trebuie realizată exclusiv prin autostrăzi. Se va urmări corelarea autostrăzilor și drumurilor naționale cu infrastructura urbană și rurală, dezvoltarea economiei la nivel regional, integrarea rețelei rutiere cu celălalte moduri de transport, în vederea asigurării legăturilor multinodale eficiente. În acest sens, PNL are în vedere consolidarea legislației referitoare la evaluarea, autorizarea și contractarea lucrărilor de infrastructură rutieră precum și completarea legislației privind standardele de cost „, se precizează în programul de guvernare.
Ce își propun liberalii pentru zona Olteniei:
-realizare infrastructurii rutiere de la graniţa de vest a României până la Calafat, parte a Coridorului Orient/East- Mediteraneean, care va lega porturile din nordul Germaniei de Balcani;
-finalizarea variantelor de ocolire: Tg. Jiu, Craiova, Caracal
-asigurarea infrastructurii de acces a principalelor centre economico-industriale Dacia, Ford la rețeaua de infrastructură rutieră europeană;