29 martie 2024
0 0
Read Time:3 Minute, 31 Second

sandi

După înfrângerea de la Botoșani,  staffil tehnic și jucătorii snt setați pentru meciul de duminică cu Dinamo

Emil Săndoi: „Am pierdut total nemeritat, cred eu, pentru că evoluţia noastră a fost foarte bună. Este adevărat că am avut un început ezitant, am mai făcut unele greşeli de poziţionare, cu toate că stabiliserăm o anumită strategie şi trebuia să o respectăm. Ne-am văzut conduşi, dar am revenit în joc, ne-am creat multe ocazii, am reuşit să şi înscriem şi cred că au fost două momente-cheie în jocul de astăzi. La 1-1 am avut o ocazie de singur cu portarul, atunci când mingea l-a lovit efectiv pe Iliev, la un şut al lui Ivan, şi am fi putut face 1-2. După aceea, la 2-1 pentru adversari, după execuţia de senzaţie a lui Hadnagy, cum rar se vede un asemenea gol pe terenurile noastre, am avut iarăşi o ocazie de singur cu portarul. Dacă am fi reuşit să înscriem cred că altul ar fi fost rezultatul final. Din păcate pentru noi, golul doi l-am înscris foarte târziu. Dacă am fi reuşit să-l marcăm mai devreme cred că am fi avut puterea să revenim. În orice caz, o repriză a doua pe care cred că am dominat-o clar, însă din păcate pentru noi nu şi pe tabela de marcaj. Până la urmă nu ne convine că am pierdut acest joc. Toate jocurile sunt dificile şi cele trei puncte erau bune indiferent de condiţii. Am fi preferat să jucăm mai modest şi să câştigăm. Din păcate pentru noi am făcut o partidă foarte bună şi am pierdut. Este un atac imprudent şi din partea lui Zlatinski. Trebuia să fie mai temperat la faza aceea. Nu era cazul să intre de o asemenea manieră, este şi vina lui, bineînţeles. Îmi pare rău că l-am pierdut, era un jucător important pentru noi, nu avem nici un efectiv foarte numeros, dar bineînţeles că o să găsim soluţiile cele mai bune pentru a acoperi lipsa lui. Ne propunem să jucăm un fotbal cât mai frumos, aşa cum cred că s-a întâmplat şi astăzi şi, bineînţeles, să ne clasăm pe unul dintre locurile fruntaşe“.

 Thaer Bawab: „În general cred că am făcut o partidă bună. În prima repriză am jucat mai bine. Am avut şi noi o ocazie după 1-1 când puteam să dăm golul doi, dar n-am marcat, în schimb au făcut-o ei. Nu ştiu, cred că am făcut nişte greşeli în plus şi asta este. O să facem analiza jocului şi să învăţăm din aceste greşeli. În repriza a doua nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am mai putut să jucăm, deşi ei s-au mai retras pe final ca să apere rezultatul. După cartonaşul roşu al lui Zlatinski meciul s-a încheiat. Am dat golul doi şi poate, dacă mai erau minute de jucat poate că făceam egal. Până la urmă asta este, am pierdut şi trebuie să ne concentrăm pe meciul cu Dinamo, de duminică. Trebuie neapărat să câştigăm. O să fie un meci foarte greu, Dinamo este în formă şi trebuie să fim uniţi şi dacă vom fi aşa din primul minut nu cred că ne poate bate cineva. Putem să terminăm mai bine de locul şapte. Cred că am arătat-o şi anul trecut, dar şi în sezonul acesta. Am început campionatul mai slab, dar ne-am revenit şi am avut până astăzi cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Trebuie să jucăm la fel de bine şi vor veni şi rezultatele. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic, ci să ne facem jocul“.

 Bogdan Vătăjelu: „Nu a fost o seară prea bună pentru noi, am luat gol repede pe o greșeală. Am revenit la fel de repede, dar apoi Hadnagy a avut o execuție care o vezi o dată la cinci ani. În repriza a doua am căutat golul, ne-am descoperit și am primit golul trei pe contra-atac. În opinia mea au fost două reprize total opuse, în partea a doua am controlat jocul. Dacă eram mai atenți plecam cu un punct. Vine meciul cu Dinamo și ne vom revanșa în fața suporterilor noștri. Vom da totul să recuperăm punctele pierdute astăzi“.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares