
Întrebare care se pune este cine a tras sforile ca BlueAir să primească împrumutul în condițiile în care analiza economică -financiară întocmită de Eximbank, banca cu capital de stat, arată că societatea nu avea capacitatea de rambursare a acestuia. La acel moment, premier era Ludovic Orban iar ministrul finanțelor, Florin Câțu.
În august 2020, Guvernul României aproba Ordonanța de urgență nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societăţii „Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM” şi Societăţii Blue Air Aviation – S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 763/20.08.2020. Ca urmare a ordonanței, Blue Air Aviation SA a primit un împrumut de la Eximbank în valoare de 300 de milioane de lei.

Împrumutul în valoare de 300.775.000 lei se va acorda companiei de către Eximbank România pe o perioadă de 6 ani, pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei COVID -19 cauzate direct în perioada martie – iunie 2020, și pentru acoperirea parțială nevoile urgente de lichiditate ale companiei în perioada septembrie 2020 – februarie 2021, la o dobândă de ROBOR la 12 luni plus o marjă de 4% pe an, o perioadă de grație de 12 luni. Pentru asumarea riscului de garantare a împrumutului în procent de 100%, inclusiv a dobânzilor și comisioanelor, societatea Blue Air Aviation – S.A. va plăti Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de Garant, un comision la fondul de risc de 2 % pe an aplicat la soldul împrumutului garantat, în rate semianuale consecutive pe toată perioada împrumutului de 6 ani.
Notă de fundamentare ordonanța 139/2020
Potrivit analizei economico-financiare realizate de Eximbank SA în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2020, cu modificările și completările ulterioare și transmise Ministerului Finanțelor Publice prin adresa 100.202/01.10.2020, a rezultat că societatea avea probleme mari cu mult înainte de apariția epidemiei.
Societatea este decapitalizată, la sfârșitul lunii iunie 2020 înregistrând capitaluri proprii negative (496,9 milioane lei/iunie 2020, 373 milioane lei/2019, – 446 milioane lei/2018). Gradul de îndatorare al societății este extrem de ridicat și prezintă un trend ascendent (164,2%/2018, 166,2%/2019, 200,13%/06.2020), datoriile totale ale firmei fiind de cca 2x>Total pasive; deși a înregistrat o ușoară diminuare în 2020 (-15%), nivelul datoriilor față de furnizori se menține extrem de ridicat (355,1 milioane lei/06.2020);
Lichiditatea este subunitară pe toată perioada analizată; fluxurile de numerar negative generate de impactul epidemiei au afectat capacitatea companiei de a asigura lichiditățile necesare achitării drepturilor salariale, a datoriilor către furnizori și celor față de bugetul statului.
Concluzia Eximbank este că valoarea companiei în acest moment este negativă(august 2020).
Evaluarea capacității de rambursare a plecat de la proiecțiile financiare realizate de Blue Air Aviation S.A. în ipoteza derulării în bune condiții a planului de concordat care la rândul lui are ca premize principale obținerea ajutorului de stat (contractarea unui împrumut bancar de 63 milioane euro cu garantie de stat 100%) și realizarea infuziei de capital suplimentare de cel puțin 50 milioane euro (din care 20 mil. EUR în anul 2021 și 30 mil. EUR în anul 2022).Modelul financiar prezentat relevă realizarea unui flux de numerar cumulat pozitiv, bazându-se însă și pe o serie de ipoteze optimiste, de revenire la nivelurile de activitate anterioare începerii pandemiei, de adoptare a unei noi strategii de business și de restructurare a cheltuielilor, în condițiile în care compania va continua activitatea pe o perioadă nedeterminată de timp (going concern), precum și de derularea în bune condiții a planului de concordat, care are la rândul lui, ca premise principale, obținerea împrumutului garantat de stat și realizarea infuziei de capital suplimentară. Nerealizarea infuziilor de capital estimate va impacta nefavorabil fluxul de numerar/capacitatea de asigurare a fluxurilor necesare desfășurării activității.
Cash flow-ul companiei este considerat unul optimist având în vedere previziunile încasărilor viitoare, în condițiile în care pentru anul 2021 acestea sunt estimate la nivelul de 80% din realizările anului 2019. Pentru comparație, Organizația Internațională de Transport Aerian (IATA) estimează că veniturile pe kilometri parcurși de pasageri vor reveni la valorile din 2019 abia în anul 2022, iar pentru cursele internaționale abia în 2024.
Urmare a analizei economico-financiare compania este încadrată în categoria de performanță financiară D (grila cuprinde categorii de la A la E, A reprezentând cea mai bună categorie), în baza situațiilor financiare încheiate la 31.12.2019. Determinarea performanței financiare a fost realizată conform reglementărilor interne ale Eximbank SA, grila cuprinzând categoriile de la A la E, A reprezentând cea mai bună categorie.
Împrumutul în valoare de 300.775.000 lei se va acorda companiei de către Eximbank România pe o perioadă de 6 ani, pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei COVID -19 cauzate direct în perioada martie – iunie 2020, și pentru acoperirea parțială nevoile urgente de lichiditate ale companiei în perioada septembrie 2020 – februarie 2021, la o dobândă de ROBOR la 12 luni plus o marjă de 4% pe an, o perioadă de grație de 12 luni. Pentru asumarea riscului de garantare a împrumutului în procent de 100%, inclusiv a dobânzilor și comisioanelor, societatea Blue Air Aviation – S.A. va plăti Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de Garant, un comision la fondul de risc de 2 % pe an aplicat la soldul împrumutului garantat, în rate semianuale consecutive pe toată perioada împrumutului de 6 ani.
Notă de fundamentare ordonanța 139/2020