22 februarie 2024
0 0
Read Time:2 Minute, 27 Second

Premierul își apără legea dând-o exemplu pe Shakira, pe Marcel Avram și patronul de la Bayern

„Dacă experții de la parchete au alte puncte de vedere, o să modificăm. S-a făcut o estimare că ceea ce a funcționat până acum a fost o tâmpenie. Au făcut alte state înaintea noastră aceste estimări si a reieșit că prioritatea oricărui stat este încasarea banilor. Dacă de la parchete îmi vine că nu e bine, nu am nicio problemă să modificăm. Au făcut Germania, toată lumea. Marcel Avram este un caz celebru. Patronul de la Bayern Munchen – un celebru caz, Shakira, Messi, toată lumea! Le-au luat banii dublu și asta este. Nu că le luăm 15%, ci le luăm dobânzi, penalități, plus 15%. Vreți să-i băgăm în puscărie? Nu am o problemă, dar problema este că în ultimii 10 ani nu am băgat pe nimeni. Ah, pe Gică Popescu, bun, am dat lovitura! Și a și plătit prejudiciul. E falsă tema!”, a declarat Marcel Ciolacu, înaintea ședinței de vineri a Guvernului.

O instanță spaniolă a anunțat în iulie că a deschis o nouă investigație împotriva cântăreței columbiene Shakira în legătură cu acuzații de evaziune fiscală în ceea ce privește declararea veniturilor și a averii în 2018. Procurorii spanioli care instrumentau cazul respectiv afirmau că Shakira a evitat să plătească taxe în valoare de peste 14,5 milioane de euro și cereau o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru aceasta. În luna noiembrie, Shakira a ajuns la un acord cu autoritățile spaniole pentru a evita un proces pentru fraudă fiscală. Ca parte a înțelegerii care pune capăt procesului, acuzarea a schimbat pedeapsa cu închisoarea pentru cântăreață cu amenzi, a declarat judecătorul în timpul primei audieri.

Ce prevede noua lege

  • „(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1 , art.8 sau 9, dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește. În acest caz, organele competente nu sesizează organele de urmărire penală.
  • (2) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1 , art.8 sau 9, dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda.
  • În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1, art. 8 sau 9, dacă ulterior primului termen de judecată și până la judecarea definitivă a cauzei, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc cu o treime”.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares