CÎȚU îl atacă pe RAFILA prin deputatul IONUȚ STROE, purtătorul de cuvânt al partidului

 CÎȚU îl atacă pe RAFILA prin deputatul IONUȚ STROE, purtătorul de cuvânt al partidului

„Am ajuns, astăzi, aproape la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări cu Sars-Cov-2, o creștere de peste 8 ori ori față de acum 15 zile, imediat după Crăciun. În puțin peste două săptămâni avem o creștere uriașă, care pune la îndoială pregătirea făcută de Ministerul Sănătății în fața valului 5, unul care aduce sute de mii de cazuri în alte țări din Europa. Ca un optimist, privind ce se întâmplă afară, eu încă aștept să văd care sunt aceste măsuri în domeniul sănătății pentru protejarea populației, din partea ministerului? Cum oprim creșterea numărului de cazuri? Pentru că rezultatele până acum sunt proaste. Cât de real mai este interesul Ministerului Sănătății pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace și doar face unele informări. Putem spera că acest val va aduce mai puține cazuri grave. Dar strategia Ministerului Sănătății în fața unei crizei sanitare nu este să ne bazăm pe noroc, mai ales când rata de vaccinare nu a depășit 50% și știm că o parte mare din populație este în continuare expusă. Reamintesc că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament – protejarea sănătăţii oamenilor – iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa. Şi am iniţiat legea certificatului verde pentru unele categorii de angajaţi având acelaşi obiectiv mai important decât orice – sănătatea tuturor şi depăşirea pandemiei”, a postat deputaul PNL pe contul personal de facebook.

0 Shares

Leave a Reply