8 octombrie 2024

Claudiu Manda, preşedinte PSD Dolj:

Votul de dumincă este extrem de important pentru România și cu nimic mai prejos decât cel din turul al doilea. Pe 2 noiembrie se va da semnalul schimbării în întreaga țară, iar românii trebuie să se asigure că la Cotroceni nu va ajunge un om al lui Traian Băsescu sau un continuator al regimului său.

Tocmai de aceea, pe 2 noiembrie îl votăm pe Victor Ponta: pentru că este singurul care va duce schimbarea până la capăt, singurul care va elibera România de regimul Băsescu și de stilul acestuia de conducere. Victor Ponta este singurul care poate face Marea Unire a românilor, punând capăt celor 10 ani de dezbinare, certuri și blocaj marca Traian Băsescu.

Îl votăm pe Victor Ponta pentru că s-a ținut de cuvânt ca prim-ministru: a făcut 200.000 de locuri de muncă, a reîntregit salariile și a mărit pensiile, a redeschis spitale, a crescut salariul minim, a stimulat mediul privat, a scăzut TVA la pâine, i-a ajutat în egală măsură pe pensionari, pe bugetari, pe tineri și pe antreprenori și a făcut economia să își revină

Victor Ponta este un om tânăr, energic, care reprezintă generația nouă, iar exact de un astfel de președinte avem nevoie după 25 de ani de tranziție – un om cu foarte multă putere de muncă, un om care a demonstrat că poate face ceea ce spune. Pe 2 și 16 noiembrie îl votăm cu toții pe Victor Ponta.