Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței CL de joi. Ședința va fi on line și se va putea urmări pe youtube: https://www.youtube.com/@PrimariaMunicipiuluiCraiova/streams
Parcările de reședință cu plată, pe domeniul public/privat, semnalizate cu indicatorul Parcare cu Plată, cu panouri adiționale cu inscripția ”Parcare de Reședință”, sunt parcări amenajate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, la mai puțin de 30 m de frontul imobilelor, pe domeniul public/privat al municipiului Craiova, aferente imobilelor cu destinația de domiciliu/reședință/sediu social.
Locurile de parcare din parcările de reședință vor fi atribuite după amenajarea, semnalizarea și numerotarea acestora de către administratorul parcării de reședință și după eliberare Autorizație de parcare de reședință.
Modalitatea de atribuire a locurilor de parcare este următoarea:
a) în situațiile în care numărul de solicitări este mai mic sau egal cu numărul de locuri de parcare libere care se pot atribui, atunci atribuirea se va face în mod direct solicitanților, în ordinea cronologică a depunerii cererilor de către aceștia;
b) în situațiile în care numărul de solicitări este mai mare decât numărul de locuri de parcare libere care se pot atribui, atribuirea se va face prin licitație.
Primăria Municipiului Craiova va stabili data demarării procedurii de atribuire a locurilor de parcare, urmând a fi adusă la cunoștinta publică, on-line pe site-ul instituţiei și prin comunicarea către Asociațiile de Proprietari ale imobilelor care au arondate parcări de reședință.
Persoanele interesate se vor înregistra pe platforma on-line pentru solicitare eliberare autorizatie de parcare. persoană
Pentru obţinerea autorizaţiei de parcare, pentru parcările de reşedinţă, solicitantul, persoană fizică/juridică- proprietar sau utilizator al autovehicului/autoturismului, în baza unui contract de leasing financiar sau operaţional/contract de închiriere/contract de comodat împrumut de folosință, având domiciliul/reședința/sediul social în municipiul Craiova, transmite, exclusiv electronic, prin intermediul platformei on-line, solicitarea însoţită de următoarele documente:
a) act de identitate (C.I./B.I.)/CUI;
b) documente ce fac dovada domiciliului/reşedinţei/sediului social sau din care să rezulte dreptul de folosinţă a unui imobil;
c) documente care fac dovada dreptului de utilizare a vehiculului;
d) certificatul de înmatriculare al vehiculului;
e) cartea de identitate a vehiculului.
Repartizarea locurilor de parcare situate în parcările de reşedinţă se va face având în vedere următoarele aspecte:
a)cererile persoanelor cu nevoi speciale (deținătoare ale unui certificat de încadrare într-un grad de handicap) vor fi soluţionate cu precădere;
b)ordinea înregistrării cererilor de rezervare loc parcare- cererile de rezervare loc parcare pentru care nu sunt locuri disponibile aferente imobilului, în momentul depunerii cererii, sunt verificate după expirarea termenelor scadente;
c) numărul de persoane ce locuiesc în unitatea locativă;
d) distanţa faţă de locul de parcare solicitat; e) limita locurilor de parcare disponibile.
În situaţia în care numărul de solicitanţi este mai mic decât numărul locurilor de parcare amenajate în parcarea de reşedinţă, locurile de parcare disponibile se pot aloca altor solicitanţi, din imobilele apropiate, care nu au primit locuri de parcare în parcarea de reşedinţă aferentă imobilului în care locuiesc;
(1)Taxa pentru parcarea de reședință cu plată, pe domeniul public/privat al municipiului Craiova, pentru utilizatorii locurilor de parcare atribuite prin repartizare directă, se stabilește la:
a. Persoane fizice :
Zona 0- 250 lei/an; Zona 1- 200 lei/an; Zona 2- 170 lei/an.
b. Persoane Juridice :
Zona 0- 500 lei/an; Zona 1- 400 lei/an; Zona 2- 340 lei/an.
(2) Taxa pentru parcarea de reședință cu plată, pe domeniul public/privat al municipiului Craiova, pentru utilizatorii locurilor de parcare atribuite prin procedura competițională va fi stabilită la nivelul rezultat în urma licitației locului de parcare, având ca preț de pornire nivelul taxei stabilite la punctul 1.
(3) Taxa se plăteşte anticipat, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înștiintării coantumului taxei.
(4) Taxa pentru parcarea de reședință cu plată, pe domeniul public/privat al municipiului Craiova se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care au survenit modificările cu privire la dreptul de proprietate sau de utilizare al bunului.
Art. 53 Taxa de parcare datorată anual de către utilizatorii locurilor de parcare din parcările de reședință pentru locurile atribuite prin licitație este cea licitată și se achită anticipat eliberării autorizației, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înștiintării cuantumului taxei.
Art.54 Autorizațiile de parcare eliberate ca urmare a atribuirii unui loc de parcare, dau dreptul titularului acestora să utilizeze locul de parcare pentru intervalul orar 00:00– 24:00.
Art. 55 Dovada dreptului de utilizare a locului de parcare, în parcările de reşedinţă, se face prin autorizaţia de parcare. Autorizaţia de rezervare loc parcare va fi poziţionată pe bordul autoturismului, la loc vizibil.
Art. 56. (1) Persoanele cu dizabilități, beneficiază de gratuitate și prioritate la atribuirea unui loc de parcare de reședință. (2) Locurile gratuite atribuite persoanelor cu dizabilități vor fi marcate în mod corespunzător, cu simbolul alb al utilizatorului de fotoliu rulant. (3) Solicitarea de atribuire a unui loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități se transmite electronic atașând certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și cardul– legitimație pentru parcare, prin intermediul platformei on-line. (4) Solicitările pot fi transmise în numele persoanei cu dizabilități și de către tutorele, curatorul sau asistentul personal al persoanei cu dizabilități atașând la solicitare acte din care să rezulte calitatea de tutore, curator sau asistent personal al persoanei cu dizabilități. (5) În cazul în care persoana cu dizabilități, din cauza stării de sănătate, se află în imposibilitatea de a depune solicitarea de atribuire a unui loc de parcare de reședință în nume propriu, solicitarea poate fi depusă în numele tutorelui, curatorului sau asistentului personal al acestuia. (6) În situația de la alin. (5) tutorele, curatorul sau asistentul personal trebuie să atașeze la solicitarea de atribuire a locului de parcare atât documentele persoanei cu dizabilități cât și acte din care să rezulte calitatea de tutore, curator sau asistent personal al persoanei cu dizabilități, iar adresa de domiciliu/reședință a acestuia trebuie să fie aceeași adresă de domiciliu/reședință ca a persoanei cu dizabilități. (7) În cazul în care în zona imobilului nu există locuri de parcare disponibile, Administratorul va analiza solicitarea și va demara procesul de eliberare a unui loc într-o parcare de reședință sau parcare publică existent cu autorizație activă sau, dacă nu se găsește un asemenea loc la o distanță optimă față de imobilul respectiv, va demara procedura de creare a unui loc de parcare cât mai apropiat de accesul în imobilul respectiv. (8) Utilizatorul care, pe perioada de valabilitate a unei autorizații pentru loc de parcare de reședință, obține un certificat pentru încadrare în grad de handicap, poate solicita transformarea respectivului loc de parcare, în loc de parcare pentru persoane cu dizabilități. În acestă situație se va emite o autorizație loc parcare de reședință pentru persoane cu dizabilități. (9) Utilizatorul unei autorizații loc de parcare de reședință destinat persoanelor cu dizabilități care nu mai beneficiază de un certificat de încadrare în grad de handicap poate solicita păstrarea locului de parcare de reședință deținut pe perioada cât a fost încadrat în gradul de handicap. Dacă în urma verificărilor se constată faptul că pentru respectivul loc de parcare nu există o solicitare de atribuire depusă de o persoană cu dizabilități, se va elibera o autorizație loc parcare de reședință, iar utilizatorul va achita taxa de parcare de reședință pentru perioada cuprinsă între data expirării certificatului de încadrare în grad de handicap și sfârșitul anului în care a expirat certificatul.
Zonarea domeniului public al Municipiului Craiova este:
a. Zona 0- perimetrul delimitat de străzile: Ion Maiorescu– Popa Șapcă– A.I. Cuza– Arieș– Eugeniu Carada– Mihail Kogălniceanu– Sfântu Dumitru– Felix Aderca– Madona Dudu;
b. Zona 1- perimetrul delimitat de străzile: Bibescu– Brestei– Calea București– A.I. Cuza– Alexandru Macedonski– Mitropolit Nestor VornicescuSimion Bărnuțiu– Bujorului (tronson 1)– Mitropolit Firmilian– Calea Unirii Bulevardul Știrbei Vodă– Matei Basarab– Madona Dudu;
c. Zona 2- perimetrul cuprins între Zona 1 și limita administrativ- teritorială a municipiului Craiova.