Constantin Popa revine la Terpezița cu proiecte noi pentru comună

Constantin Popa, candidatul PSD pentru fotoliul de primar al comunei Terpezița, este pregătit să preia din nou frâiele administrative și se bazează pe susținerea locuitorilor. Acesta vine să continue investițiile în același trend ascendent ca în ultimii ani, în interesul cetățenilor și pentru modernizarea comunei.

În ultimii ani, tot sub administrație PSD, dar cu edilul Virgil-Daniel Gruia la conducere, comunei Terpezița i s-au adus numeroase îmbunătățiri ce s-au concentrat pe infrastructură, sănătate, dar și pe sustenabilitate. Astfel, au fost finanțate un centru medical în comună, construirea de poduri, demararea asfaltării drumului comunal DC103 Terpezița-Căciulatu, pietruirea drumurilor comunale și ulițelor, dar și începerea implementării iluminatului stradal cu lămpi LED, ceea ce înseamnă un consum mai redus de energie.

„Mă întorc la primărie cu speranța că oamenii își doresc să facem din nou treabă împreună, să continuăm ceea ce am început împreună și să nu ne oprim din a încerca să facem din Terpezița o comună deosebită. Toate investițiile derulate de mine până acum câțiva ani sunt o dovadă că mă preocupă și îmi pasă de condițiile de trai de aici, iar numeroasele proiecte gândite pentru fiecare sat au spus mai multe decât poate spune oricine”, a explicat candidatul PSD la Primăria Terpezița, Constantin Popa.

Căminul cultural, reabilitat în următorul mandat

Pentru următorul mandat, Terpezița are asigurate investițiile în apă și canalizare, realizarea unei piețe agro-alimentare, finalizarea asfaltării drumului comunal DC103 Terpezița-Căciulatu și a iluminatului stradal cu lămpi LED, dar și investiții în sediul primăriei, realizate atât în avantajul cetățenilor, cât și în cel al angajaților care vor putea mai bine să deservească locuitorii. Totodată, vor fi amenajate noi locuri de joacă pentru copii, va fi reabilitat Căminul Cultural din satul Căciulatu și, spune Constantin Popa, va fi împrejmuit terenul de fotbal din satul Terpezița.

„Proiectele care urmează sunt continuarea firească a dezvoltării comunei și sper ca oamenii să fie alături de mine în următorii patru ani. Mandatul acesta este unul extrem de important pentru întreaga comunitate, pentru fiecare dintre cei care locuiesc aici. Ușa mea rămâne mereu deschisă pentru ei și îi asigur că vom lucra împreună așa cum am făcut-o și în trecut. Cu siguranță, aceasta este cea mai bună alegere”, a conchis candidatul PSD Constantin Popa.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, Executat de SC CityNet Advertising SRL – portal: www.punctochit.info, CUI Mandatar Financiar: 21200019

0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*