
Etapa a doua din Campionatul Național de Super Rally va avea loc în perioada 14-15 septembrie, la Craiova, municipiul unde de altfel a fost și lansat acest concept în 2017.
Vineri, 14 septembrie, de la ora 19:00, se va da startul festiv al competiției, în Piața Mihai Viteazul, acolo unde publicul va avea ocazia să îi cunoască pe piloții participanți la această etapă. De altfel, fanii motorsportului vor avea ocazia să vadă îndeaproape mașinile deoarece parcul de service va fi instalat pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza.
Evenimentul se va desfășura în centrul Craiovei, pe un circuit special amenajat, având ca scop promovarea orașului și crearea unui spectacol unic pentru spectatori. Concursul va avea loc sâmbătă, 15 septembrie, între orele 10:00 și 17:00, urmat de ceremonia de premiere, programată pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, de la ora 17:30.
Potrivit statisticilor organizatorilor, la eveniment vor participa peste 70 de piloți din țară și de peste hotare, cu peste 55 de mașini, 25 de arbitri și peste 10.000 de spectatori.