Oficialii CSU susțin că sunt șanse foarte mari ca stadionul să se inaugureze la meciul cu Steaua.

Comunicat CSU: 

După ce, într-un articol din presa sportivă de astăzi, s-a scris că meciul Științei programat pe 29 octombrie nu se va juca pe noul stadion din Craiova, clubul Universitatea Craiova face următoarele precizări:

– În acest moment, nimic nu s-a schimbat referitor la șansele ca noua noastră casă să fie gata să-și primească abonații și suporterii duminică, 29 octombrie, practic cu prima ocazie oferită de programul competițional. Aceste șanse rămân foarte mari și cel mai probabil luni vom putea să facem un anunț oficial în acest sens;

– Chiar mâine (joi, 19 octombrie) va avea loc un exercițiu ISU de simulare a unei situații de criză, iar luni, 23 octombrie, sperăm să se finalizeze și recepția stadionului;

– În așteptarea anunțului privind meciul de inaugurare, îi încurajăm încă o dată pe suporterii Universității Craiova să-și facă de pe acum abonament la meciurile echipei pe care o iubesc, pentru că mai mult ca sigur cererea de bilete pentru meciurile de pe noua arenă va depăși constant capacitatea stadionului, ceea face alternativa cu abonamentele una mult mai convenabilă și, mai ales, ne va înscrie în galeria marilor cluburi europene, care se mândresc în mod tradițional cu multe mii de abonați. #ConstruiesteTraditia #CumparaAbonament