28 martie 2024
0 0
Read Time:1 Minute, 53 Second

Președintele ALDE Dolj, deputatul ION CUPĂ, a plecat din partidul lui Tăriceanu în cel al lui Băsescu. Cupă zice că practic a luat cu el toată organizația ALDE Dolj, acesta fiind și motivul pentru care a primit șefia PMP Dolj, un post de vicepreședinte național și coordonator PMP în zona Olteniei. 

Cum explică Ion Cupă plecarea la PMP:

Am decis să mă alătur, împreună cu marea majoritate a membrilor ALDE Dolj, proiectului politic al Partidului Mișcarea Populară. Nu a fost o decizie ușoară, pentru că atât eu cât și colegii mei am  investit energie, resurse și multă încredere în  ALDE, așa cum a fost el în primii trei ani de existență. Totuși, cred cu tărie că aceasta este o decizie corectă, bazată pe evaluarea proiectelor în favoarea dezvoltării țării, pe care PMP le promovează. Motivele care au stat la baza înscrierii mele în Partidul Mișcarea Populară(PMP) nu au legătură cu  starea ALDE, cu experiențele trecute, ci cu faptul că acest partid, PMP, are cu adevărat o viziune politică și o strategie coerentă, adecvate realităților românești. Nu mai este timp de pierdut. Toată experiența și toate resursele pe care le avem la dispoziție trebuie valorificate pentru a construi și consolida politici menite să accelereze dezvoltarea economică și socială a României. PMP a demonstrat că este un proiect politic serios, întemeiat pe o viziune democratică de dreapta, atașat ideii de construcție durabilă. Un partid  care nu vrea să fie  implicat în scandaluri, campanii negative ori jocuri politice sterile care, în ultima perioadă, par a  acapara scena politică din România. Un partid care promovează valori liberale și populare, afiliat celui mai puternic grup parlamentar european, cel al popularilor (PPE). Este un partid care a trecut toate examenele politice de la înființarea sa, o formațiune  cu un leadership tânăr, modern, pragmatic, pregătit să promoveze soluții pentru dezvoltarea comunităților locale și a țării. Alături de conducerea partidului și de colegii mei, vom iniția toate măsurile necesare pentru ca proiectele propuse să fie materializate în sprijinul românilor. Ele vor schimba semnificativ, în sens pozitiv, aspectul ţării şi viaţa tuturor cetăţenilor săi. Mulțumesc conducerii PMP pentru încrederea acordată. Pozițiile de Vicepreședinte național al PMP, Președinte interimar al PMP Dolj și Coordonator al activității PMP din regiunea Olteniei mă onorează și mă obligă.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares