dan-cherciu

Dan Cherciu, candidat la candidatura pentru Primăria Craiova, contestă rezultatul sondajului care-l creditează pe  Pavel Badea cu cele mai mari şanse la primărie din partea liberalilor. Dan Cherciu s-a situat pe locul trei după Pavel Badea şi Eugen Călinoiu.

„Mulți sunteți în temă cu faptul că PNL Dolj a decis că unul dintre criteriile privind decizia desemnării candidatului său la funcția de primar în alegerile locale, să fie un sondaj de opinie care s-a desfășurat în luna octombrie. Rezultatele lui sunt cunoscute pt. că au ajuns în presă într-un mod incorect, atâta vreme căt el a fost plătit integral de mine și de ceilalți doi pretendenți, ori difuzarea rezultatelor detaliate pe orice cale către exterior, în presă sau în ședință publică, trebuia să se facă exclusiv cu acceptul unanim al celor trei. Mie nu mi-a cerut nimeni acceptul, doar am avut surpriza să-i citesc rezultatele în presă, iar apoi să asist la o tentativă jalnică de a-l face public intern, repet, fără să mi se fi cerut acceptul în calitate de plătitor și ignorându-se angajamentul contractual privind confidențialitatea lui.

În principiu, acest sondaj stabilește ordinea celor trei candidați de candidat :)), atât ca încredere, cât și ca intenție de vot în bătălia directă cu actualul primar. În acest clasament m-am plasat ultimul, cu o cotă de încredere a craiovenilor mai mică cu aproape 43% față de cea a colegului meu, Eugen Călinoiu, respectiv sub jumătate din cea a colegului Pavel Badea.

Se spune că cei cărora nu le convin rezultatele unui sondaj, îl vor contesta și de aceea nu vreau să încalc regula emoticon grin Însă atenție, nu acuz vreo tentativă de măsluire a lui, ci doar să mă îndoiesc de profesionalismul culegerii și prelucrării rezultatelor. Voi încerca să argumentez în cele ce urmează:

Se spune pe drept cuvânt în studiile electorale că votul sau intenția de vot, nu pot depăși cota de încredere. Ori aici apare un prim paradox: cota mea de încredere, dacă este să îi aplic corecția negativă a erorii tolerate de +/-3% ar însemna că sunt singurul dintre toți cei 15 sondați, care a fost votat efectiv pe jumătate din Craiova în 2012 de un procent mai MARE decât cei cărora le inspir încredere acum(?). Candidatura mea la Senat de atunci s-a petrecut în perioada de vârf a USL, când tot sondaje profesioniste din acea vreme au spus că mulți m-ar vota, dar nu o fac pt. că am candidat sub sigla ARD. Ce s-a petrecut de atunci, încât am pierdut consistent din încrederea pe care mi-au arătat-o craiovenii la acel moment prin vot?

Un posibil răspuns, ar fi că m-am erodat fiind în opoziție față de actuala conducere a Primăriei? Poate, dar același sondaj arată drept performer al creșterii cotei de încredere, un alt coleg care a obținut la alegerile locale din 2012 un procent de doar 7%, iar acum explodează la o încredere de 38%, adică de peste 5 ori, sau de peste două ori față de ce a obținut la alegerile parlamentare în care colegiul său a inclus și câteva localități rurale din jurul Craiovei, cu primari din aceeași formațiune politică.

Măcar pentru aceste două anomalii pentru care nu am găsit explicații, vreau să clarific poziția mea față de acest sondaj: l-am plătit, dar rezultatele sunt în opinia mea total eronate!”