Dragnea a venit cu vestea cea mare: sâmbătă se semnează contractul pentru construcţia stadionului. „Licitaţia a fost adjudecată. Sâmbătă o să vin cu premierul şi cu doamna primar şi o să semnăm actele. Dacă nu eram foarte determinaţi amândoi, eu şi doamna primar, nu ieşea. E bine să se face. Banii sunt prevăzuţi, este obiectiv strategic. Să înceapă lucrările şi să se mişte bine”, a spus Dragnea
Primarul Craiovei a răsuflat uşurată după ce a auzit anunţul făcut de ministrul Liviua Dragnea. “Eu mă mut aici. Ca şi în centrul vechi, în fiecare zi am fost pe acolo şi se vede că s-au mişcat foarte repede. Şi dacă ne ajută Dumnezeu, tăiem panglica tot în guvernarea asta, care l-a considerat prioritar. Adevărul este că dacă nu se implica domnul Dragnea vă spun că era foarte complicat ca acest stadion să se termine în 2016. A fost aproape inuman în ceea ce priveşte procedurile de respectat, funcţionari care mai mult nu înţeleg decât vor, dar am intrat în linie dreaptă.
În sfârşit am putut să începem demolarea, mie mi-a fost frică să demolez stadionul până nu am fost gata cu licitaţia de la CNI, pentru că riscăm să îl demolăm şi să rămâi aşa cu el pentru că se schimbă guvernul şi nu se mai face la Craiova pentru că e mai important Clujul, Sibiul sau orice alt oraş din România şi rămâneam fără stadion de tot. Din cauza asta am tot amânat demolarea până în momentul în care am avut siguranţa că gata, putem să începem.
Partea bună este că nu avem timp mort. Cât se face proiectarea, ei termină demolarea şi atunci se pot apuca imediat de construcţie. Partea, iarăşi bună este că anul acesta se va face ce mai mare parte a investiţiei, la anul rămânând scaunele, cupola, etc, contribuţia fiind simţitor mai mică. Sunt prevăzuţi bani, numai să poată ei să îi cheltuiască. De aceea o să stăm chitiţi pe ei să termine”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.