
„Ca și dumneavoastră, ca și toată țara am urmărit și noi cu stupefacție, pot spune, anunțul președintelui Iohannis, de fapt răspunsul la propunerea noastră privind desemnarea unui prim-ministru al României. Împreună cu colegii mei am analizat în ultimele ore, am încercat să găsim care ar putea fi resorturile cinstite (…) sau constituționale care ar fi putut sta în spatele acestei decizii. Nu am reușit să găsim niciun motiv constituțional, nici alt motiv care să țină de alte elemente, riscuri, eventual. Părerea noastră este că acest om de fapt vrea să declanșeze o criză politică în România”, a afirmat Liviu Dragnea.
Acesta a adăugat că a sperat că președintele Iohannis a înțeles, după alegeri, că oamenii nu mai vor jocuri politice, dar s-a înșelat. „După alegeri am sperat că și dl Iohannis și oamenii și instituțiile cu care se consultă au înțeles că oamenii nu mai vor jocuri politice pe spinarea lor și nici jocuri oculte. Se pare că m-am înșelat. Acești oameni nu înțeleg”, a arătat Liviu Dragnea.
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat marți că, în următoarele două zile, PSD și ALDE vor lua o decizie cu privire la ce vor face în legătură cu refuzul șefului statului de a desemna premierul propus de cele două formațiuni – Sevil Shhaideh -, iar dacă vor ajunge la concluzia că este bine pentru țară suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis, nu o să aibă nicio ezitare. „M-am consultat cu colegii, mâine — cel mai târziu poimâine, o să trebuiască să luăm o decizie și, parafrazându-l pe cel care a vorbit la ora 12,00, vreau să cumpănesc foarte bine, dar nu între un interes personal sau de grup, ci între ceea ce este bine sau rău pentru România. Nu are rost să ne ascundem după degete. Am primit o avalanșă de mesaje de la oameni care cer cu fermitate suspendarea președintelui. Nu este o decizie ușoară. Dacă, în urma acestei analize, vom ajunge la concluzia că pentru țară e bine să îl suspendăm pe președinte, nu o să am nicio ezitare”, a afirmat Liviu Dragnea, în conferința de presă de la Palatul Parlamentului.
AGERPRES