În urmă cu doi ani, proprietarul a vrut să sape o fântână, a dat peste o pungă de gaz care s-a aprins și a ars câteva zile.
Patru persoane, din trei gospodării, aflate în imediată apropiere a casei în care a avut loc explozia din Bâzdâna, au fost relocate, în această seară.
Localnicii au mers la rude, unde vor rămâne până când în zonă se vor definitiva măsurătorile și cercetările. Autoritățile au decis că este cea mai bună soluție pentru moment, pentru a nu-i expune vreunui pericol.
Aceasta este una dintre măsurile dispuse, astăzi, de către comisia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, întrunită de urgență din ordinul prefectului județului Dolj, Dan Diaconu. Decizia a fost luată după ce concentrația de gaz în zona puțului din gospodăria afectată s-a triplat în doar câteva ore.
În zona în care a avut loc incidentul, concentrația de gaz este monitorizată în permanență de către specialiști. De asemenea, Primăria Calopăr va identifica și amenaja locații pentru o eventuală evacuare a localnicilor, dacă situația va impune asta, și tot autoritatea locală ia în calcul achiziționarea unui detector de gaz, care să intre în dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Calopăr.
„Echipajul CBRN s-a deplasat la ora 09:30 în localitatea Bâzdâna, comuna Calopăr pentru verificarea concentrației de CH4 în zona casei avariate. În urma măsurătorilor a rezultat o concentrație de 74 % CH4 în zona puțului, 5,5 % CH4 în zona beciului locuinței afectate și 5,5 % CH4 în zona anexei aflată la circa 5 m de puț. La fața locului zona este balizată, sub supravegherea unui echipaj IPJ Dolj”, transmit autoritățile.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dolj a adoptat duminică, o hotărâre cu următoarele măsuri propuse pentru gestionarea situației din comuna Calopăr, sat Bâzdâna- emisie spontană de gaze din scoarța terestră:
Înaintarea unei informări către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă, în vederea analizării și dispunerii de măsuri conform competențelor;
Asigurarea perimetrului în zona afectată de urmările evenimentului și interzicerea accesului neautorizat în interiorul acestuia, prin grija I.P.J. Dolj și autoritățile publice locale a U.A.T. Calopăr.
Supravegherea permanentă a locului evenimentului prin grija Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Calopăr;
Continuarea monitorizării concentrației de gaz natural în zona evenimentului, precum și verificarea prezenței altor substanțe posibil a fi asociate emisiei de gaz natural prin efectuarea de măsurători periodice de echipa specializată C.B.R.N.e. a I.S.U. Dolj;
Identificarea unor locații și amenajarea acestora la nivelul comunei Calopăr pentru evacuarea la nevoie a persoanelor din satul Bâzdâna prin grija autorităților publice locale ale U.A.T. Calopăr;
Contactarea unor specialiști în scopul identificării soluțiilor pentru oprirea emisiei spontane de gaz natural prin grija C.L.S.U. Calopăr cu sprijinul C.J.S.U. Dolj;
Analizarea posibilității achiziționării unui detector de gaz metan la nivelul S.V.S.U. Calopăr;
Efectuarea unei evaluări exacte a pagubelor produse de explozia de gaze naturale rezultate și transmiterea acesteia către C.J.S.U. Dolj.
O explozie puternică s-a produs vineri în locuința unui bărbat din comuna Calopăr, județul Dolj. Proprietarul s-a ales cu arsuri la nivelul feței și a mâinilor.