
PUNCT OCHIT vă prezintă în exclusivitate cum ar putea arăta lista candidaților la Primăria Craiovei la alegerile de anul viitor.
Lista va fi deschisă de primarul în funcție, Lia Olguța Vasilescu, candidatul PSD având cele mai mari șanse de a câștiga un nou mandat în fruntea Craiovei.
Să vedem cine ar putea fi contracandidații Olguței Vasilescu.
Începem cu PNL, unde sursele noastre susțin că alesul va fi Eugen Călinoiu, fostul director al finanțelor doljene.
Același surse ne-au declarat că Pavel Badea va renunța iar Dan Cherciu se va reorienta către un alt partid sau va încerca o candidatură ca independent.
Din partea ALDE se pregătește să candideze Mircea Năstase, fostul director al Colegiului Elena Cuza, de la PNȚCD-Gheorghe Duduială iar de la Mișcarea Populară – Gelu Vișan.
Urmează o serie de candidați din partea unor partide apărute recent pe scena politică: Horațiu Buzatu-Mișcarea Liberală, Florentin Gust-PSRO.
O primă observație ar fi că toți contracandidații primarului în funcție sunt bărbați, partidele neavând curaj să meargă pe mâna unei femei. A doua observație ar fi că numărul mare de candidați favorizează priamul în funcție având în vedere că alegerile se vor desfășura într-un singur tur.