Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, continuă să trimită în derizoriu competiția internă din PNL pentru Primăria Craiovei. Gorghiu îl anunță pentru a doua oară ca și candidat din partea PNL pe Pavel Badea, deși în cursa internă s-a înscris și finanțistul Eugen Călinoiu. ”Am avut plăcerea să beau cafeaua de dimineață cu Pavel Badea, candidatul PNL pentru Primăria Municipiului Craiova și un om care se bucură de simpatia craiovenilor. Pavel a fost campion alături de Universitatea Craiova și am încredere că va duce la victorie și echipa PNL”, a scris Alina Gorghiu pe facebook.