19 aprilie 2024
0 0
Read Time:57 Second

Primăria Municipiului Craiova anunţă faptul că  începând cu data de 21.08.2017 se vor pune în aplicare dispozițiile Hotarârii Consiliului Local nr. 130/2017 privind ridicarea, transportul şi depozitare a vehiculelor staţionate şi parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova și Hotărârea Consiliului Local nr. 267/2017 prinvind tariful pentru ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova.  Acțiunea de ridicare, transport și depozitare va fi  realizată de către SC RAT SRL   și se vadesfăşura numai la solicitarea reprezentanţilor Politiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier sau ai Poliţiei Locale a Municipiului Craiova – Serviciul Circulație

Tarife:

  • tarif de 300 lei/vehicul (inclusiv TVA) pentru activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staţionate şi parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova.
  • tarif de 150 lei/vehicul (inclusiv TVA) pentru activitatea de ridicare, în situația în care proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea acestor cheltuieli.
  • tariful de depozitare în cuantum de 10 lei/zi (inclusiv TVA), începând cu ziua următoare momentului depozitării, nefracţionat pe intervale de ore.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares