8 octombrie 2024

La fel ca în Miorița unde „Baciul ungurean și cu cel vrâncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră, Pe l-apus de soare, Ca să mi-l omoare, Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman”, așa și forțele de dreapta din Craiova la fiecare alegeri locale invariabil vorbesc despre unificare și cum să bată PSD. Și de data asta se întâmplă la fel. Situația este mai complicată ca altădată, având în vedere contextul politic.

Tonul l-a dat pe faceboook președintele USR Dolj, Adrian-Claudiu Prisnel.

„Nevoia pentru un candidat unic anti PSD este o evidență pentru craiovenii care s-au săturat de administrația ticăloasă a ultimilor treizeci de ani. Sondajul plătit de USR arată că trei din patru respondenți își doresc un candidat unic USRPLUSPNL. Același sondaj arată că în formula asta o putem învinge pe Olguța Vasilescu, iar separat vom pierde la scor. Datele sunt clare, iar decizia rațională, matură, nu poate fi decât una și nu mai putem fugi de ea pentru că peste o sută de zile mergem la vot”.

Vineri, conducerea PNL Dolj a ieșit în conferință de presă și a anunțat obiectivele imediat următoare.

”Sper că în curând să ieșim în conferință comună pentru a anunța candidatul alianței care va îndepărta PSD-ul de la conducerea orașului”, a spus Nicoale Giugea, candidatul PNL Craiova.

”În mod sigur alegerile vor fi în toamnă și încercăm să găsim o formulă pentru a îndeparta PSD-ul din Primăria Craiova și din Consiliul Județean Dolj”, a întărit Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.

Spre seară PLUS a anunțat pe facebook ce condiții va pune la negocieri: Lucian Săuleanu, candidat unic al dreptei la Primăria Craiova.

Prima întâlnire oficială, spun oficială pentru că a mai avut loc o discuție în martie, cu puțin timp înainte de instituirea stării de urgență, va avea loc sâmbătă, 20 iunie.

Înainte de prima întâlnire situația se prezintă astfel.

Liberalii nu vor să cedeze candidatura la Primărie. Propun candidat unic al dreptei pe Nicolae Giugea, oferind aliaților funcții în administrație publică locală: viceprimari, adminstrator public, directori în deconcentrate.

PLUS îl susține pe Lucian Săuleanu: Filiala Județeană PLUS Dolj rămâne deschisă invitațiilor către negociere din partea tuturor forțelor anti-PSD din Craiova. În acest sens, vom participa la întâlnirea de astăzi, 20 iunie, cu USR și PNL. PLUS Dolj l-a desemnat la începutul anului pe prof. univ. dr. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj, drept candidatul partidului la Primăria Craiova, în urma unei proceduri interne transparente și meritocratice, cu dezbateri deschise și o dublă evaluare politică și de integritate.

În mod normal USR ar trebui să-l susțină pe Lucian Săuleanu. În realitate, Adrian Prisnel a făcut tot ce a putut să blocheze candidatura lui Lucian Săuleanu din partea USRPLUS. Prisnel, prin interpuși, a contestat candidatura inclusiv la comisia comună USR-PLUS de la București, neavând câștig de cauză. Va fi interesant de văzut cum se va poziționa Prisnel la negocieri.