DAŞOVEANU: Decizia CEO nu ne-a surprins deloc. Populaţia nu trebuie să îşi facă griji . CHERCIU: Comisie pentru a analiza situţia  companiei 

Complexul Energetic Oltenia a cerut în instanţă pe data de 8 ianuarie insolvenţa SC Termo Craiova. Potrivit datelor furnizate de oficiali ai SC Termo Craiova, regia are o datorie de 2600 de miliarde de lei vechi  -aproximativ 60 de milioane de euro –  către Complexul Energetic Oltenia.

Paradoxal soluţia insolvenţei este benefică atât pentru Termoficare cât şi pentru Complexul Energetic Oltenia.  Pentru Termoficare intrarea în insolvenţa va însemna stoparea penalităţilor istorice care curg de la an la an. Surse administrative au declarat pentru PUNCT OCHIT că  în fiecare an se adaugă penalităţi în valoare de 20 de milioane de lei (aproximativ 4,5 milioane de euro). „Aceste penalităţi nu pot fi şterse. Sunt datorii istorice de cel puţin zece ani. Complexul Energetic Oltenia este obligat să factureze aceste penalităţi şi să se încarce cu ele. În momentul în care se va accepta insolvenţa, Complexul nu va mai putea să factureze aceste penalităţi”, au declarat surse administrative.  Insolvenţa reprezintă un moment zero pentru Termoficare. Regia se va putea reorganiza şi rentabiliza.

dasoveanu-a-depus-juramantul

Dan Daşoveanu, consilierul pe probleme economice al primarului Lia Olguţa Vasilescu, spune că solicitarea Complexului Energetic Oltenia nu a surprins municiplaitatea. „SC TERMO Craiova a reprezentat si reprezinta in continuare una din problemele prioritare ale activitatii mele in calitatea de consilier economic al doamnei primar Lia Olguta Vasilescu. Cererea de intrare in insolventa din partea CEO nu ne-a surprins deloc, fiind clar acest lucru in momentul in care Fondul Proprietatea in calitate de actionar a CEO a respins preluarea SC Termo. Cea ce trebuie sa stie locuitorii Craiovei este ca promisiunile doamnei primar Lia Olguta Vasilescu vor fi respectate , pretul gigacaloriei rămânînd acelasi in aceasta iarna, iar livrarea agentului termic urmand a nu se opri. Analiza activitatii economice trebuie sa fie facuta cu profesionalism si rigurozitate, fara a se incerca efemere succese politice! Nu trebuie sa uitam niciun moment ca acest sistem de furnizare a agentului termic a functionat in permanenta subventionat, iar anii in care a fost raportat profit s-a datorat numai si numai unor artificii de ordin contabil. Un singur lucru este cert: populatia nu trebuie sa isi faca griji!”, a declarat Daşoveanu.

Dan_Cherciu-PDL_Dolj-642x361

 La rândul său, consilierul municipal Dan Cherciu susţine că este nevoie de o comisie care să analizeze situaţia SC Termo SA. „Voi cere prin interpelare publică în Consiliul Local constituirea unei comisii formate din consilieri locali de la toate partidele pentru a analiza situația acestei companii. Voi solicita să ni se prezinte toate contractele de achiziții făcute în ultimii ani, valoarea acestora, precum și oportunitatea și eficiența acestor cheltuieli. De asemenea, voi interpela executivul să-și prezinte public poziția asupra acestui faliment, dacă anunțul făcut cu ceva vreme în urmă de dna. Primar că în primăvara anului 2015 va prezenta soluția privind termoficarea se referea la acest tip de rezolvare, falimentul, sau dacă există gândite alte soluții”, a postat consilierul municipal Dan Cherciu pe contul de facebook.

Cum va funcţiona SC Termo SRL în insolvenţa?

 În urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar si in conformitate cu planul confirmat, pana cand judecatorul-sindic va dispune, motivat, fie incheierea procedurii insolventei si luarea tuturor masurilor pentru reinsertia debitorului in activitatea comerciala, fie incetarea reorganizarii si trecerea la faliment, in conditiile art. 107 si urmatoarele.

Pe parcursul reorganizarii, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Actionarii, asociatii si membrii cu raspundere limitata nu au dreptul de a interveni in conducerea activitatii ori in administrarea averii debitorului, cu exceptia si in limita cazurilor expres si limitativ prevazute de lege si in planul de reorganizare.

LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006