29 martie 2024
0 0
Read Time:1 Minute, 38 Second

Incredibil dar adevărat.Consilierul judeţean Marian Irinei spune că a fost păcălit de mai marii CJ Dolj, momit cu o deplasare în Irlanda pentru a nu putea participa la şedinţa în care s-au repartizat banii pentru  reechilibrarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ.

” Sub pretextul participării necesare la un eveniment organizat în Dublin, Consiliul Județean Dolj l-a delegat pe Marian Irinei să reprezinte instituția în cadrul Adunării Regiunilor Europene („Assembly of the European Regions”). În fapt, alesul local al PNL, care este și liderul de grup al consilierilor județeni ai opoziției, nu poate participa la ședința extraordinară Consiliului Județean Dolj, care i-a fost comunicată doar cu 2 zile înainte de desfășurarea acesteia, respectiv luni, 20 octombrie a.c., pentru ziua de miercuri, 22 octombrie, a.c. Astfel, consilierul județean din PNL nu numai ca a fost convocat cu 2 zile înainte la ședința extraordinară de către același Consiliul Județean Dolj care l-a trimis în delegație, dar nici nu a primit ordinea de zi a ședinței în cauză. De asemenea, acestuia i s-a infirmat posibilitatea organizării vreunei ședințe de Consiliu Județean chiar cu 3 zile înainte de convocare. Cu alte cuvinte, noua metodă pesedistă de a reduce la tăcere orice voce puternică a opoziției este delegarea unor astfel de sarcini, asigurându-i pe cei din opoziție de faptul că nu va fi organizată nicio ședință, cu atât mai puțin una extraordinară. Se pare că nu numai corupția este litera de lege a PSD-ului, ci și minciuna și chiar înșelătoria în cazul de față”, se precizează într-un comunicat postat pe contul de facebook de către consilierul judeţean. „ Mă declar indignat și totodată atrag atenția asupra manierii în care am fost delegat să particip în cadrul evenimentului din Dublin, cu intenția falsă de a reprezenta instituția la ședințele plenare ale Adunării Regiunilor Europene, dar de fapt cu scopul exclusiv de a nu fi prezent la această ședință extraordinară.” – a declarat Marian Irinei.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares