
„Nu este timpul să merg la Steaua. Eu vreau să joc în străinătate. Ăsta e visul meu. Dacă nu se realizează nimic, rămîn la Craiova lîngă colegii mei.Chiar nu știu nimic despre negocierile dintre domnul Rotaru și domnul Becali. Repet, nu merg în altă parte în țară”, a declarat Andrei Ivan pentru GSP.RO.
Știrea Inițială
Rotaru a încasat o grămadă de bani pe IVAN. GSP: Cel mai scump transfer din istoria Stelei
Mihai Rotaru l-a vândut pe Andrei Ivan, încasând pe acesta nu mai puţin de 2 milioane de euro. „Ne-am înțeles gata! S-a vorbit și cu băiatul. Nu cred că mai are ce să intervină. A vorbit și tatăl lui cu el. Am terminat, am negociat eu personal cu Mihai Rotaru. Două milioane de euro este suma de transfer, plus procent, 20%. Eu am preluat procentul lui Nicu Badea. I-am dat 150.000 și îi mai dăm 100.000 dacă intrăm în Ligă”, a zis Gigi Becali la Digi. Suma de transfer s-ar putea mări astfel la 2.250.000 dacă Steaua va intra în Liga Campionilor, notează gsp.ro