L-au schimbat și pe TRICĂ: Clubul îi mulțumește pentru tot ce a realizat ca antrenor

 L-au schimbat și pe TRICĂ: Clubul îi mulțumește pentru tot ce a realizat ca antrenor

Doar patru meciuri a rezistat Eugen Trică pe banca celor de la FCU

„Eugen Trică și 𝗙𝗼𝘁𝗯𝗮𝗹 𝗖𝗹𝘂𝗯 𝗨𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝟭𝟵𝟰𝟴 au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării. Clubul îi mulțumește pentru tot ce a realizat ca antrenor al echipei și îi urează mult succes în următoarele provocări“, a fost anunțul făcut de FCU.

Ce spunea Trică după înfângerrea cu Clinceni:

Nu înţeleg un lucru. Am marcat primii şi mă gândeam că jucătorii au încredere. Am greşit în lanţ. Şi jucătorii de la Barcelona jucau minge lungă. Nu am ce să le mai spun. Nu se prinde nimic de ei. Nu învăţăm din greşeli şi toată lumea este supărată. Nici eu nu înţeleg. Clinceniul era echipă de bătut.

Ăsta e maxim, nu am ce să zic. Nu am vorbit foarte mult. Adiţă a avut o discuţie cu ei. Trebuie să analizăm şi vom vedea ce va fi. Este foarte greu să vinzi clubul Universitatea Craiova. Trebuie să mergem mai departe. Eu zic să ne liniştim puţin şi să avem o discuţie”, a declarat Eugen Trică la finalul meciului cu Academica.

https://www.facebook.com/FCUniversitateaOFFICIAL/videos/6346853808722291/

0 Shares