• 5 ore a durat ca politistii din Caracal să înregistreze dosarul penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. (10.30-15.30)
  • 8 ore le-a luat celor de la STS să ofere cîteva locuri unde s-ar putea afla Alexandra. Toate greșite (11-19.30)
  • 10 ore a durat ca informația cu mașina deținută de un procuror DIICOT Craiova să ajungă la anchetatorii din Caracal. (11.00-21.00)
  • 5 ore între 21.00 – 02.00 se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private. Într-un final este identificată mașina și, ulterior, suspectul.
  • 15 ore au trecut de la telefonul dat de Alexandra la 112 până când anchetatorii au descoperit locul  (11-02.00)
  • 19 ore au trecut pănă când anchetatorii au intrat cu mandat în casa suspectului (11-06.00)

PING-PONG între autorități

STS: Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a realizat, în cursul zilei de ieri, pe durata nopţii şi în cursul zilei de astăzi, o investigaţie internă privind respectarea atribuţiilor operatorilor 112 ai STS, îndeplinirii prevederilor din manualul de operare și a funcționalităţii Serviciului 112. În urma verificărilor interne, dorim să vă reconfirmăm că au fost respectate prevederile privind operarea și că nu au fost inadvertențe, sincope sau defecțiuni tehnice ale echipamentelor sau serviciilor lor în ceea ce priveşte modul de tratare a apelurilor 112. Ne cerem, totodată, scuze pentru întârzierea comunicării publice ce a generat nemulțumiri, intenția noastră fiind de a documenta şi a prezenta cu acuratețe adevărul referitor la apelurile efectuate la 112 pentru cazul în discuție. Vă asigurăm că vom pune la dispoziția organelor de anchetă toate informaţiile, documentele şi înregistrările necesare cunoașterii adevărului.

IGP: „A trecut un timp destul de îndelungat de la apelul la 112 până la momentul în care STS a comunicat cele trei adrese greşite. Iniţial, am primit o arie de unde s-ar fi efectuat apelul. Apoi am primit cele trei locaţii, au fost necesare mandate de percheziţie, s-a pierdut timp şi cu efectuarea acestor trei perechezitii în urma cărora nu s-a găsit nimic. Colegii mei au ajuns la a patra locaţie. Aşteptăm rezultatul de la medicina legală să confirme dacă sunt rămăşiţe de natură umană. Indiciile există, obiectele găsite în butoi ar părea că aparţin fetei care a dispărut pe 24 iulie de acasă. Cu siguranţă au trecut ore bune – n.r. de la apelul la 112 la momentul intrării în casă”,  Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGP

Șeful Poliției Caracal: „Nu am stat deloc. Noi am muncit. Informaţiile au venit la fel, noi am localizat, am muncit. Până am luat autorizările a venit dimineaţa. Nu puteam să mergem fără autorizaţie, nu putem intra noaptea”, a spus Mirea. Totodată, întrebat dacă îşi reproşează ceva în ceea ce priveşte intervenţia de salvare a Alexandrei, Mirea a răspuns negativ. „Nu, nu (nu am ce să îmi reproşez, mie şi echipei – n.r.). S-a acţionat perfect. Din punctul nostru de vedere, noi ca poliţişti am asigurat perfect, nu se putea altfel”, a răspuns fostul şef al Poliţiei Caracal.

Asociația Procurorilor: Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație, aceștia comunicând că nicio activitate nu se auzea și nu se observa în interiorul curții sau al casei. Ulterior acestor activități, s-a stabilit că joi, în jurul orei 13,00 vecinii au observat si au putut simți miros de fum, dar au crezut ca e de la treburi casnice iar cu ocazia percheziției un corp a fost găsit carbonizat.