Lia Olguța Vasilescu despre legea salarizării unice: Și primarul de la Cluj și primarul de la Craiova trebuie să aibă același salariu. Separăm salariile de indemnizații

Într-un interviu acordat agenției Agerpres, Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, explica noua filosofie a legii salarizării unice. Termenul de adoptare a legii  este 1 iulie.

„În primul rând, dacă luăm exemplul autorităților publice locale, nu o să avem nicio primărie din România, sau niciun consiliu județean, care să aibă același nivel de salarizare. În fiecare astfel de instituție există cifre diferite atunci când ceri statul de plată. Foarte multe dintre aceste lucruri s-au întâmplat din cauza indemnizațiilor, care au fost incluse în salarii până acum, deși nicăieri în lume indemnizațiile nu sunt în același loc cu salariile, pentru că la indemnizație nu poți nici măcar să pui sporul de vechime, nu mai vorbesc de sporuri de fonduri europene și așa mai departe, iar atunci se ajungea în situația în care șeful instituției, ordonatorul principal de credite, care are și cea mai mare responsabilitate, nu avea cel mai mare salariu din instituție, fiind undeva pe la jumătate. În aceste condiții ne-am gândit că este foarte bine să separăm, exact cum se întâmplă și în alte țări, indemnizațiile de salarii și în al doilea rând ne-am gândit să mai introducem un criteriu, să legăm indemnizația de salariul mediu pe economie”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.

„Ideea este, că dacă se numește „Legea salarizării unitare a bugetarilor”, e clar că și primarul de la Cluj și primarul de la Craiova trebuie să aibă același salariu, atât timp cât reprezintă o localitate cu peste 200.000 de locuitori. De altfel, se pornește de la primari și viceprimari, cu localități sub 1.500 de locuitori, apoi este un alt nivel de salarizare pentru cei care au localități de 3.000 de locuitori, 5.000, 10.000, vor ajunge la primarul general al Capitalei”, a precizat Lia Olguța Vasilescu.

sursa Agerpres

0 Shares

Related Posts