Potrivit MAI, scrutinul pentru alegerea autorităților administrației publice locale, s-a desfășurat fără a fi înregistrate evenimente grave în planul ordinii publice. „La nivel național, au fost înregistrate 272 de sesizări privind săvârșirea de posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul de vot și care sunt în competența de soluționare a structurilor MAI. Angajații Ministerului Afacerilor Interne verifică fiecare semnalare de încălcare a legislației privitoare la alegeri pentru a stabili cu certitudine existența sau nu a aspectelor sesizate. Mai mult de 30% dintre semnalările de fapte ilegale în legătură cu procesul de vot nu s-au confirmat. Majoritatea semnalărilor provin din mediul rural, respectiv 65 %. Până la această oră s-au constatat 70 de fapte contravenționale, pentru care s-au aplicat 21 de avertismente scrise și amenzi în valoare de 24.600 lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru continuarea propagandei electorale, fotografierea și filmarea buletinului de vot, consum și distribuire de băuturi alcoolice în zona de protecție a secției de votare, prezența mai multor persoane în cabina de vot. De asemenea, se efectuează cercetări referitor la 34 de situații privind posibile infracțiuni”, a precizat purtătorul de cuvânta al MAI.
În județul Olt, două persoane au fost sancționate contravențional cu suma de 600 de lei fiecare, deoarece au însoțit câte o persoană în cabina de vot, fără aprobarea președintelui biroului electoral.
În județul Mehedinți o persoană care a sesizat faptul că într-o secție de votare mai multe persoane au intrat în cabina de vot în același timp a fost amendată cu suma de 500 de lei întrucât cele sesizate nu s-au confirmat.
În ceea ce privește persoanele arestate la domiciliu, care au depus cereri pentru a vota cu urna specială, 56 și-au exercitat deja acest drept. Celelalte 16 persoane s-au deplasat la secțiile de vot cu aprobarea instanței.