8 octombrie 2024

Președintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, a venit însoțit de fiul său și a votat la secția organizată la Teatrul Colibri

“Așa ne-am hotărât cu toții, să începem votarea undeva în jurul orei opt și sperăm să și să terminăm foarte repede, în prima parte a zilei, după care, dacă sunt întârzieri păstrăm secția de votare deschisă, dacă nu o să închidem cu câți au venit la vot. Nu cred că starea vremii este o problemă, eu sper să vină la vot cât mai mult dintre colegii noștri, eu sper că cei care nu vor veni la vot să aibă un motiv obiectiv, sunt plecați din localitate, din țară. Însă, vreau să vă spun că este și un test pentru noi, dar și pentru toate organizațiile din țară, să vedem câți membri avem și pe câți ne bazăm. Am votat pentru dar nu era o problemă pentru mine dar nici pentru alți colegi. Noi avem și un mandat dat pentru congres, de conferința județeană, de comitetul executiv pentru susținerea lui Liviu Dragnea. Credem că domnul Dragnea, în funcția de președintele partidului poate să organizeze partidul și să îl structureze și să îi dea o dimensiune încât să câștigăm alegerile locale și parlamentare de la anul”, a declarat Claudiu Manda, președintele PSD Dolj.