6 octombrie 2024

segarcea

Președintele organizației Dolj a PSD, deputatul Claudiu Manda, a participat, duminică, 22 mai 2016, la evenimentul de lansare a candidatului social-democrat la Primăria Orașului Segarcea, Nicolae Tutunaru – actualul viceprimar al localității, eveniment la care au fost prezenți câteva sute de simpatizanți.

Alături de liderul PSD Dolj, la întâlnire au mai luat parte primarul în funcție al orașului Segarcea, Nicolae Popa, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, președintele executiv al organizației județene a PSD, deputatul Ion Călin, secretarul organizației județene, Florentin Tudor, senatorul Florea Voinea, precum și candidații social-democrați pentru o funcție de consilier județean Lavinia Craioveanu, Alexandra Presură, Cosmin Pantilimon, Carmen Velișcu, Laurențiu Vieru  și Mihaela Popescu.

„Sunt convins că domnul Nicolae Tutunaru va câștiga funcția de primar, dar nu va putea să facă treabă de unul singur. Are nevoie de o majoritate în consiliul local care să-i aprobe proiectele de dezvoltare a orașului. Așa că vă rog ca la alegerile din 5 iunie să-l votați pe candidatul PSD la primărie, dar și listele de candidați social-democrați pentru consiliul local și consiliul județean. Este nevoie să mergem toți într-o singură echipă, de jos până sus. Fiind în campanie electorală, îi găsim aproape în fiecare localitate pe cei de la opoziție, care le spun oamenilor că va curge lapte și miere, că vor construi străzi, vor introduce apa și canalizarea peste tot, că vor mări pensii și salarii. Numai că noi avem posibilitatea să discernem între cei care promit și cei care fac. Diferența dintre PSD și celelalte partide am văzut-o cu toții și am simțit-o pe pielea noastră. Când unii închideau școli și spitale, tăiau pensii și salarii, măreau taxe și impozite, a venit un Guvern PSD care a spus că se poate și altfel. Mai precis, să mărești pensii și salarii, să reduci taxe și impozite, să deschizi școli și spitale, să mai aloci bani și pentru investiții. Acesta este PSD, iar eu mă mândresc că sunt parte a acestui partid, parte a acestei echipe frumoase și puternice de la Segarcea. PSD este partidul care investește în viitor, iar dacă mă uit la domnul Nicolae Tutunaru pot să spun că partidul are viitor aici, la Segarcea, iar Segarcea are viitor cu Nicolae Tutunaru”, a declarat președintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.

Viceprimarul din Segarcea și candidatul PSD pentru funcția de primar al localității, Nicolae Tutunaru, susține că strategia de dezvoltare a orașului vizează toate domeniile de activitate, însă pentru a pune în aplicare proiectele are nevoie ca în consiliul local să acceadă cât mai mulți aleși social-democrați. „Segarcea este orașul în care m-am născut, în care locuiesc și în care am ales să-mi cresc copilul. Am o deosebită stimă pentru dumneavoastră, locuitorii din Segarcea, și vă port un respect deosebit pentru că ați avut încredere în mine și m-ați ales în ultimii opt ani. Sper să rămâneți în continuare alături de mine, pentru că avem multe proiecte de dus la bun sfârșit, proiecte pe care vreau să le realizez cu sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră. Îmi doresc să continuăm împreună pentru a construi un viitor mai bun pentru copiii noștri și să asigurăm liniștea de care au atâta nevoie părinții și bunicii noștri. În ultimii patru ani, s-au realizat cele mai importante investiții din istoria orașului Segarcea de după Revoluție: extinderea și modernizarea rețelei de apă și canalizare, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, reabilitarea parcurilor, amenajarea parcărilor de lângă blocuri, modernizarea iluminatului public, drumurile pe care am început deja asfaltările de anul acesta, reabilitarea infrastructurii școlare. O atenție deosebită o vom acorda în perioada 2016 – 2020 sistemului sanitar și ne propunem inclusiv construirea unei grădinițe și amenajarea unui cămin pentru persoanele vârstnice. Sunt multe lucruri pe care dorim să le rezolvăm în mandatul viitor, dar fără sprijinul dumneavoastră nu voi putea să realizez atâtea câte mi-am propus. Este necesar să votați lista PSD pentru consiliul local, dar și pe cea pentru consiliul județean”, a spus candidatul PSD pentru Primăria Segarcea, Nicolae Tutunaru.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat: „Mă bucur că doi oameni importanți pentru orașul Segarcea – primarul în funcție, Nicolae Popa, și viitorul primar, Nicolae Tutunaru – își dau mâna pentru interesul comunității. În ultimii ani, Segarcea a crescut foarte mult și asta datorită echipei din fruntea primăriei. Să știți că în localitatea dumneavoastră s-au petrecut foarte multe lucruri fericite, pentru realizarea cărora și Consiliul Județean Dolj are o mică parte de contribuție: apă și canalizare, drumul Craiova-Segarcea-Cârna, un drum pentru care vă invidiază multe localități, și, în scurt timp, urmează să se rezolve și problema deșeurilor, prin proiectul implementat de CJ, în valoare de aproape 54 de milioane de euro. Este nevoie să vă concentrați foarte mult în următoarele două săptămâni, ca să-l putem scoate primar pe Nicolae Tutunaru, dar aceeași încredere trebuie să o acordați și listei PSD pentru consiliul local și consiliul județean.”

Primarul din Segarcea, Nicolae Popa, candidat pe lista PSD pentru funcția de consilier , a afirmat: „Astăzi, are loc transferul de putere în orașul Segarcea și, în calitate de primar în funcție, vă rog să-l votați de domnul Tutunaru, un om pe care îl cunosc foarte bine și pentru care garantez. Merită să fie primarul nostru, pentru că, din toți cei patru candidați înscriși pentru această funcție, este singurul segărcean. Fiți lângă candidatul nostru și puneți ștampila pe lista PSD, atât pentru consiliul local, cât și pentru consiliul județean! Votați segărcenii, pentru ca Segarcea să meargă mai departe!”

Evenimentul de lansare a candidaturii lui Nicolae Tutunaru la funcția de primar al orașului Segarcea a avut loc la Căminul Cultural din localitate.

Biroul de presă al PSD Dolj