Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a organizat vineri la Hotel Ramada o prezentare a unui nou fond de investiții. La eveniment a participat chiar   Wilhelm Molterer, directorul Fondului European de Investiții Strategice.

„Am vrut să fac această întâlnire ca să fie un prim pas spre cunoaşterea acestui fond. Spre bucuria mea, domnul Wilhelm Molterer, directorul acestui fond şi fost vicepreşedinte al BEI, a acceptat să vină la Craiova şi, alături de ceilalţi, va transmite informaţiile necesare atât pentru administraţiile publice, cât şi pentru privaţi, pentru a utiliza pe viitor acest fond. Sunt foarte multe domenii în care se poate utiliza finanţare pe acest fond. Eficienţa energetică a clădirilor ar fi un exemplu şi, cel puţin în Craiova, pe care o cunosc foarte bine, s-a făcut foarte puţin în această privinţă. Sunt casele sociale, de care este nevoie şi au fost tot felul de încercări nereuşite în această privinţă; este nevoie de spitale şi centre de sănătate, şcoli şi grădiniţe. Nu văd România printre ţările care au o entitate de promovare, nu contează ce este ea. Se poate discuta pe diverse căi, la alte niveluri, să se întâmple acest lucru pentru că este important să ai oameni, la tine în ţară, care să poată să răspundă la întrebări mult mai repede, mai eficient – în limba respectivă, şi de mai multe ori. În Polonia, sunt vreo trei spitale semnate. Deci lucrurile ar trebui să meargă mult mai repede. Există această posibilitate, există bani şi pe dezvoltare regională şi posibilitate de a avea consultanţă de la EFSI, chiar şi bani. Cred că ar trebui să ne mişcăm mult mai repede”, a precizat deputatul european, Marian Jean Marinescu.

Nora Matei, reprezentantul Comisiei Europene, a subliniat că EFSI nu este un grant, ci este o formă de finanţare rambursabilă, pentru care nu există cote geografice sau sectoriale: „Valoarea proiectelor se bazează în exclusivitate pe meritele proiectelor în sine, iar decizia dacă un proiect va fi finanţat prin garanţia de la bugetul Uniunii Europene este luată de experţi independenţi. În ceea ce priveşte criteriile de eligibilitate şi selecţie, proiectele ar trebui să respecte politicile UE, prin finanţarea de la EFSI ar trebui să se mobilizeze cât mai mult capital privat, iar operaţiunile implementate de grupul BEI nu ar fi limitate în ceea ce priveşte volumul acestora”.