Alegeri 2019/ Marian Jean Marinescu: Am votat pentru un preşedinte care ştie ce să facă, un preşedinte competent

“Am votat pentru un preşedinte normal, aşa cum a fost şi până acum. Un preşedinte care ştie ce să facă, un preşedinte competent. Mă aştept ca preşedintele ales de români astăzi să respecte Constituţia şi să facă ceea ce îi zice Constituţia. Aşa cum au mers lucrurile în ultima vreme, în ultima perioadă, trebuiesc reparate foarte multe lucruri. De aceea e nevoie de o colaborare foarte bună între preşedinte, premier şi Guvern, dar şi administraţie. La Bruxelles, dacă ne referim strict la ziua de astăzi, asteptările sunt calme, cei de acolo nu văd o surpriză la finele acestei zile. Bruxelles-ul manifestă atenţie către Guvern şi se aşteaptă ca acesta să fie unul competent şi să utilizeze toate resursele şi naţionale şi europene în direcţia dezvoltării României, pentru că în acelaşi timp se dezvoltă şi Europa. În plus, statul de drept pentru că ştiţi că este o discuţie care nu s-a încheiat şi sunt dosare legislative în lucru. Vom avea un tur doi, în mod cert, iar eu cred că de data asta Diaspora este un bun exemplu de mobilizare. Dar numărul mare a românilor care au votat şi votează în Diaspora este şi un prilej de a arăta cu degetul către incompenţii unora. Pentru că dacă acum se poate, înseamnă că altă dată nu s-a vrut”, a declarat Marian jean Marinescu, citat de cvlpress.ro

0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *