]Europarlamentarul doljean Marian Jean Marinescu spune că proiectul european continuă. „Celelalte state membre nu doresc să părăsească Europa”, a punctat Marinescu. 

mjm

„Imaginea Europei în lume va fi slăbită prin această decizie. O Europă puternică este o asigurare de viață pentru toate statele membre în lumea globalizată de mâine. O Europă puternică va fi în măsură să asigure libertate,securitate și prosperitate. Suntem alături de proiectul european. Referendumul clarifică doar relația Marii Britanii în Europa. Celelalte state membre nu doresc să părăsească Europa. Sondajele de opinie arată majorități clare în favoarea proiectului european. Europa are nevoie de un timp de reflecție. Ne dorim o Europă mai bună și mai inteligentă, care sa se concentreze pe marile întrebări ale timpului nostru, cum ar fi securitatea cetățenilor. Obiectivul comun este acum combaterea puternică a naționalismului si populismului în creștere. Respectarea deciziei democratice înseamnă că negocierile de ieșire trebuie să fie încheie cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul UE, ceea ce înseamnă maximum 2 ani. Din punctul nostru de vedere, nu poate exista nici un tratament special pentru Marea Britanie. Oamenii din Marea Britanie și-au exprimat în mod clar voința de a părăsi Europa. Plecatul înseamnă plecat. A trecut vremea tratamentelor preferențiale”, a declarat Marian-Jean Marinescu, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European.