Mario Ovidiu Oprea: PNL a fost întotdeauna partidul cu Flash-uri din sens opus

141 de ani de liberalism înseamnă rezistenţă, istorie, onoare şi dovada că “misiunea” PNL pentru România a făcut istorie si da, continuă. PNL a devenit “argumentul” pentru schimbarea în bine pe care ne-am dorit-o toţi, dar şi marele partid al dreptei, care astăzi se bucură de încredere pentru că responsabilităţile pe care şi le-a asumat au fost pe măsura forţei sale. Legitimitatea şi stabilitatea vin din faptul că PNL nu şi-a tocmit niciodată oportunist prezentul sau viitorul şi nu s-a compromis pentru a stăpâni imoral soarta unui popor. PNL s-a reinventat fară să-şi abandoneze principiile si nu a plătit cu reputaţia.  Dacă am rezistat este pentru că PNL face o politică sinceră, incontestabilă. O politică “ciudată” pentru cei care au creat crize şi instabilităţi si pentru cei care au  guvernat invers faţă de interesele cetăţeanului. Pentru că este actuală o sintagmă best-seller şi încărcată de respect, da, PNL a fost întotdeauna partidul cu “Flash-uri din sens opus”, pentru că, oricât de greu a fost să se împotrivească ruinării acestei ţări, niciodată nu s-a supus. A semnalizat la dreapta şi a circulat la dreapta. Toate evenimentele importante din istoria României au avut în spate Partidul Naţional Liberal şi asta se va întâmpla şi de acum încolo. Şi, în ciuda celor care au crezut că sunt de neînvins, PNL a rămas dependent doar de voinţa românilor, nu un partid cu lesă scurtă, mânuită de baroni. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc vouă, tinerilor care credeţi în PNL. Nu uitaţi că PNL s-a născut în 1875, în Piaţa Universităţii. În locul în care, în 1989 s-a gravat simbolul libertăţii. În locul în care voi v-aţi împotrivit marilor nedreptăţi, în locul în care aţi fost capabili să răsturnaţi mersul lucrurilor. În locul care este şi astăzi punctul zero al idealurilor noastre, locul din care am început împreună şi locul în care am dovedit că suntem de neseparat. Pană la urmă, unitatea ne face unici. La mulţi liberali ani!.

0 Shares

Lasă un răspuns