
Rotaru schimbă tactica pe parte fizică și mizează tot pe Papură
”Sperăm anul ăsta să luăm campionatul. Dacă ne punem la punct partea de pregătire fizică, partea de relații de joc, partea de moral, cred că avem o șansă. A venit și domnul Benga, avem trei colegi noi în staff, chiar patru cu doctorul. Sunt bine integrați. Sperăm ca până săptămâna viitoare să mai vină cine în staff, cineva cu un CV de-a dreptul impresionant, tot pe partea de pregătire fizică. Chiar încercăm să gândim altfel strategia în ceea ce privește pregătirea echipei, pentru că, sincer, în timp ce jucătorii FCSB-ului munceau ca sclavii pe galeră, ai CFR-ului la fel, noi jucam tenis cu piciorul. E greu să fii campion cu șase ore de antrenament pe săptămână”, a declarat Mihai Rotaru, la emisiunea Liga Digi Sport. ”Vrem ceea ce este cel mai bine pentru Universitatea. Vrem să continuăm cu Papură până în vară. Știm că nu este o persoană agreabilă, comunicativă, e mai greu să discuți cu domnia sa, dar își face treaba și trebuie să-i dăm timp”, a adăugat oficialul Craiovei.
Foto: Sport Pictures
În timp ce jucătorii FCSB-ului munceau ca sclavii pe galeră, ai CFR-ului la fel, noi jucam tenis cu piciorul. E greu să fii campion cu șase ore de antrenament pe săptămână
Mihai Rotaru