Candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că este garantul continuării proiectelor de dezvoltare a orașului, pentru a menține parcursul ascendent început în urmă cu cinci ani. Mihail Genoiu și-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale parțiale la secția de vot nr. 128, amenajată în incinta Grădiniței cu program prelungit „Tudor Vladimirescu”.
„Am votat pentru continuitate, pentru a duce mai departe acest parcurs pozitiv pe care l-a înregistrat Craiova în ultimii ani. Craiovenii nu își mai pot permite să aștepte lucruri de la oameni care nu știu ce au de făcut, care descoperă administrația publică locală peste noapte și sunt convins că locuitorii acestui oraș minunat își doresc ca progresul din ultimii cinci ani să continue. Vom accelera, în perioada următoare, tot ceea ce înseamnă dezvoltarea Craiovei și vom rămâne în rândul orașelor puternice ale României. De mâine, vreau să mă întorc la treabă, pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut, proiecte aflate în diverse stadii de realizare, iar Craiova nu-și poate permite să aștepte. Eu vreau să le mulțumesc încă de pe acum celor care mă vor vota, asigurându-i că nu îi voi dezamăgi, pentru că știu ce este bine pentru orașul nostru”, a declarat Mihail Genoiu, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Craiova.