Înfrângerea Craiovei de către Astra a fost pusă de Gigi Mulțescu pe seama penalty-ului prea ușor acordat dar și pe imprecizia și lipsa de inspirație din fața porții. De 9 luni nu mai pierduse Craiova pe teren propriu.
„Am făcut o greşeală mare în apărare la faza primului gol. A fost o greşeală în lanţ. Ne-au prins pe contră, doi contra doi şi de acolo s-a produs faza la care s-a dictat penalty. Nu pot spune că a fost penalty. Parerea mea e că s-a dat foarte uşor. A fost foarte şmecher Alibec, a fost băiat deştept. L-a păcălit pe Haţegan. Repriza a doua a fost o dominare totală. Am avut multe ocazii de gol, dar ne-a lipsit precizia şi nu am fost insipraţi. Avem mulţi executanţi de faze fixe, la antrenamente şi Băluţă şi Popov sunt extraordinari. Dincolo, pe partea stângă, Zlatinski şi Gustavo, chiar acum două zile au exersat jumătate de oră. Am dominat, dar nu am găsit drumul spre gol“.