Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că și-a acordat votul unei echipe care a făcut deja dovada performanței în administrația publică și care a înțeles să se prezinte și de această dată în fața electoratului cu proiecte realiste pentru viitorul orașului și al județului.  

„Am votat astăzi pentru cea mai bună echipă a unui partid politic, o echipă care, de-a lungul timpului, a demonstrat că știe să facă administrație performantă. Că știe, că poate, că vrea! În acești ultimi ani, a reușit să absoarbă peste un miliard de euro din fonduri europene. O echipă care este formată din profesori universitari, oameni din mediul academic, din intelectuali de vază ai municipiului Craiova și, bineînțeles, din oameni care și-au asumat proiecte realiste. Sunt oameni care au știut să facă o campanie electorală decentă, bazată doar pe promovarea unor proiecte și nu pe mizerii, așa cum s-a întâmplat, din păcate, în ultimele două săptămâni. Eu îi aștept pe toți craiovenii la vot și le mulțumesc celor care deja au venit la urne. Sper din toată inima să avem un număr cât mai mare de persoane care să își aleagă primarul, președintele Consiliului Județean Dolj, precum și cele două consilii: local și județean“, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, și-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale în cadrul secției de votare nr. 145, amenajată în incinta Grădiniței cu program prelungit „Petrache Poenaru“

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=308&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fliaolguta.vasilescu.1%2Fvideos%2F3337050956382582%2F&show_text=false&width=560