„Astazi, s-a semnat protocolul tripartit Romania-Bulgaria-Serbia si s-a format „grupul de la Craiova”, din premierii celor trei state. Pentru orasul nostru este un eveniment istoric. Bania devine locul de intalnire al „grupului de la Craiova” si un fel de capitala a Balcanilor. Vom fi iarasi ce-am fost si mai mult decat atat!”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Edilul-şef al Bănie le-a cerut sprijinul celor doi prim-miniştri pentru stabilirea unor parteneriate culturale cu orașele Vidin și Zaicar, în vederea unui schimb cultural și turistic. „Sperăm din tot sufletul că autostrada Craiova-Calafat-Vidin-Zajecar-Paracin să se concretizeze pentru că e așteptată de toți românii din sudul României, care ar avea acces direct către Sofia și Belgrad. Vreau să vă asigur, domnilor prim-miniștri din Bulgaria și Serbia, de toată gratitudinea orașului Craiova și să vă cer sprijinul pentru stabilirea parteneriatului cu orașele Vidin și Zaicar, în vederea unui schimb cultural și turistic. Craiova candidează alături de întreaga regiune Oltenia la titlul de capitală culturală europeană, dar ne dorim ca frații noștri din Vidin și Zaicar să ne fie alături, iar turiștii europeni să poată vizita și orașele din țările dumneavoastră, cu care ne dorim o legătură cât mai strânsă. Sper că vizita pe care ați făcut-o azi, la Craiova, să nu fie ultima”, a afirmat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.